RSS

sâmbătă, 13 februarie 2010

Dan Puric

          Unul din Oamenii pe care îl admir foarte mult este Dan Puric. Poate că unii știți cine este, dar pentru cei care nu știți o sa vă povestesc eu câte ceva despre el. Dan Puric este un regizor și actor român care delectează scenele teatrului român și internațional de aproape 30 de ani. A avut roluri genial jucate pe scenele Teatrului National “I.L. Caragiale” din București, jucând în piese de teatru ca “O scrisoare pierdută”, “Noaptea Regilor”, “Păsările”, etc, precum și roluri în filme ca “Tinerețe frântă”, “Orient Expres” sau “O vară cu Mara”. Cu toate astea, mărturisesc, nu teatrul sau filmul m-au făcut să îl apreciez așa mult și să mă declar un fan al său, ci faptul că este unul din puținii Părinți Spirituali ai neamului nostru. El are o viziune total obiectivă, realistă și perfect conturată despre OM, despre viață și reușește prin reprezentațiile sale să inspire sentimente și idei oamenilor de rând, sentimente ce în absența lui ar fi rămas suprimate și ascunse și n-ar fi ieșit probabil niciodată la iveală. Ceea ce face el, poate fi numit, poate mai puțin academic, Stand Up Filosofic. Ca să fiu mai explicit, Stand Up-ul filosofic, este o îmbinare perfectă între actorie, regie, comedie și filosofie. Dan Puric reușește, prin reprezentațiile sale să evidențieze toate tarele societății noastre, toate problemele lumii în general și omului în special. Astfel în show-urile sale realizează adevărate capodopere filosofice, prezentând într-un mod inteligibil și informat înțelepciunea proprie de viață, conceptele și elementele definitorii pentru Omul Frumos(asa cum îl numește chiar el), de fiecare dată paralelizându-le cu România și cu actuala noastră societate și decadențele ei.
            Poate că sunt cuvinte de prisos. E greu să vorbești despre o astfel de persoană pentru că, într-un fel, nici nu mă simt atât de demn să o fac, așa că am vorbit la veșnicul superlativ admirativ pentru a nu-i perisa nici măcar un fir din valoare acestul mare OM. Două cărți absolut geniale ale acestui OM, pe care vi le recomand din suflet și gând, sunt “Omul Frumos” și “Cine suntem”.
            În continuare voi posta câteva din reprezentațiile sale pe care le-am găsit în mediul virtual pentru ca ascultându-l să vă puteți face și voi o părere despre el. În orice caz, după cum veți vedea, nimic nu se compară cu a-l privi, asculta și admira live, sau cu a-i citi cărțile.

Dan Puric - Despre Omul Frumos
1-4(10)


Dan Puric - Cine suntem
1-4(12)

Dan Puric - Apariții TV



Puteți intra și pe site-ul lui personal http://www.danpuric.ro/ pentru mai multe informații despre reprezentațiile sale.

vineri, 12 februarie 2010

Oameni

       A existat un timp în care cuvântul om avea o semnificație aparte, o vreme în care nu te nășteai om, ci acest statut îl dobândeai. A fi om însemna mai mult decât să ai premizele biologice pentru a te numi așa.
       A fi om insemna cinste, bun simț, principii adevărate de viață, dragoste față de semeni, altruism, lipsă de ignoranță, lipsa superficialității. O gamă de calități ce astăzi s-au transformat în defecte.Astăzi societatea nu mai promovează aceste principii ale OMULUI, ci din contră, promovează anti-omul -imaginea într-o oglindă distorsionată și obscură a celui ce a fost odata OM-. Mai rău de atât este că, rămași puțini, Oamenii au devenit specii pe cale de dispariție, și nimeni nu-și mai dorește să fie astăzi OM.   Voi dedica acest Capitol al blogului meu pentru a prezenta personalități care se rup sau s-au rupt de transhumanța socială, de spiritul de turmă, și care respectă și promovează principiile de bază a ceea ce altcândva putea fi numit OM.
       Într-un cuvânt aici voi vorbi despre OAMENI... 

miercuri, 10 februarie 2010

Profiluri Psihologice (anunț)

Având in vedere că studiez psihologia de atâta timp, și că am oarecum experiență în profile psihologice făcute pe baza pozelor de pe hi5, vreau să continui să  fac asta pe blog. Prin urmare, dacă dorești să-ți fac un profil psihologic va fi necesar fie să-mi trimiți un mail cu pozele tale, fie să-mi scrii un comentariu la acest post în care să-mi precizezi linkul către profilul tău de hi5, facebook, myspace, neogen sau oricare altul. Eu voi face profilele psihologice în ordinea cererilor primite și în limita timpului de care dispun, iar profilele vor fi publicate pe blogul meu, eventual, daca dorești, le voi publica și într-un comment la profilul tău. Prin urmare, dacă dorești, dă un semn. Eu aștept!

PS: Singurul scop pentru care fac asta este acela de a-mi perfecționa tehnica în cunoașterea oamenilor de diferite tipologii si personalități. Asta ca nu cumva să ai impresia că îți voi folosi pozele in alte scopuri.

REALIZAREA PROFILELOR PSIHOLOGICE SE SUSPENDA PANA TERMIN SI EU EXAMENELE LA FACULTATE. DACA TOTUL MERGE BINE (sper:( ) VOI REVENI! :) 

Consiliere, sfaturi, povești...


Am făcut un post special unde îmi puteți cere voi sfaturi psihologice, îmi puteți lăsa un comment cu povestea voastră, cu trăirile voastre, iar eu voi încerca să vă răspund. Puteți lăsa eventualele mesaje anonim, dacă nu doriți să vi se cunoască identitatea, iar sfaturile le voi da fiecărui comentariu în parte. Fac asta pentru că am primit în urma profilurilor psihologice pe care le-am realizat dorințe din partea unora care îmi cer sfaturi în diferite situații, mă întreabă cum să procedeze în anumite cazuri. Eu nu sunt un om perfect sau atotcunoscător, dar e posibil ca obiectivismul și studiul psihologiei să mă ajute pe mine să vă ajut și eu la rândul meu pe voi să vă descoperiți și să realizați mai bine ceea ce vă doriți cu adevărat. Așa că, dacă aveți o problemă de care vreți să vorbiți, lăsați un comment mai jos și vom vorbi despre ea, ajutându-vă să luați o decizie. Exprimă-ți nelămuririle și eu te voi ajuta să le înțelegi.
Deci...hai să vorbim despre tine!

duminică, 7 februarie 2010

Tulip(s)ești


Din Apă, Din Vânt,
Din Foc, Din Pământ,
Din Soare, Din Cer,
Din Plâns, Din Cuvânt,
din Tine, din mine
din ei și din noi

Lumină
prelinsă
pe
lacrimi
de
ploi
             din tot și nimic
              un suflet în plic
pe
câmpul
pierdut
Din nou
A
născut.
........................................................
 Și nimeni nu o vede