Floare-de-Foc

Ai coborât divin din nou în mine

Și mi-ai deschis al sufletului cufăr

Cu ochii-ți blânzi, cu buze rozmarine,

Și-aroma ta dulce de nufăr.

Cuprins în focul dansului sublim

Valsăm priviri stârnind antici poeme,

Împreunați în joc de heruvim

Și  în cununi din flori de crizanteme.

Iar părul roșu-ți curge-n bucle moi

Într-o cascadă, ca splendide dantele,

Prelinsă sfânt pe umerii tăi goi

Ce decorează nurii de lalele.

Îți pictez trupul pentru a mia oară!

Cu degete-alergând conturu-ți fin

Trezind vibrații delicate de fecioară

Pornite din parfumul tău de crin.

Tremurul tău blând de sânziană

Preschimbă sunete. Natura mea învie!

“Aș vrea să fii eternă! O, pură gențiană!

Îmi va lipsi sărutul tău de iasomie.”

“Îmi va fi dor de-atingerile tale

De părul tău de foc și plin de patimi”

În iriși-ți strălucesc albe petale…

…trandafiriile tale lacrimi

"Twilight Reflections" - Jean Hildebrant

Ils m'appellent Ange

(Mă numesc Înger)

Cară-mă-n spate căci Gheata mă strânge,

Mi-e frică de pași și mi-e teamă să merg,

Picioarele fug și eu stau pe loc

Și mergem pe ape și calcă în foc,

Sunt drumuri cu cioburi, ce diverg

și converg

spre aceeași lacrimă de sânge...

Cară-mă-n brațe mă doare călcâiul

Străpuns de plăcerea ta moartă

Și curge din el apă vie și grea

Ce arde și ustură șoptind că mă vrea...

Da! cară-mă-n brațe și caută-mi soartă!

o poartă

ce-ascunde înauntru Tărziul.

Ia-mă în brațe căci mâinile-s grele,

și drumul s-a stins. Îmi va fi dor!

M-ai purtat pe spate, în brațe, în vine,

Iar eu te-am purtat pe tine, în mine.

Tălpile putrezi au parfum tămâior, 

   acum zbor,

     am Aripile mele.

Le Ravissement de Psyche, William Bouguereau
 

Co..lange

Șobolani te caută în așternutul rece
În care obișnuiai să-ți scalzi vise...
Nici pisica nu mai toarce...
E zece!

E ceasul gândurilor necomise...

Câinele a urlat de mult,
Acum linge rana unui sfânt.

..........................................................

Doar păsările mute mai asculta șoapte...
Cuvintele mele nerostite,
ce putezesc necoapte...

părăsite..

E târziu...mai e putin!

...dar ne e dor de mucegaiul fin,
al ultimului tău suspin...

Lipsuri

Mi-e foame de iubire, de vise sunt slăbit

Pășesc nisip crescut din scrumul meu încins

Aș înghiti un sunet, cuvântu-ți nerostit

Să-i sufle sufletului meu că nu m-am stins.

Mi-e sete de speranță, zadarnic m-am uscat

Pierdut prin întuneric și luna m-a lipsit

Aș bea o picatură din plânsul-ți neudat

Să-nroureze crinul din spiritu-mi pălit...

Mi-e frig de credință, pierdut sunt în păcat

Îmi tremură cuvântul și-am înghețat în mine

Aș îmbrăca și zdrențe din trupu-ți nepurtat

Să îmi trezească gânduri pierdute prin suspine.

.................................................................

Rece mă-ngrop în mine, cenușa mea mă plânge..

Țărâna îmi e lacul în care mort mă scald.

Cuvântul tău mă cheamă, sărutul tău mă frânge..

Mănânc și beau din tine...și mi-e cald..

Tulip(s)ești

Din Apă, Din Vânt,
Din Foc, Din Pământ,
Din Soare, Din Cer,
Din Plâns, Din Cuvânt,
din Tine, din mine
din ei și din noi
Lumină
prelinsă
pe
lacrimi
de
ploi
             din tot și nimic
              un suflet în plicpe
câmpul
pierdut
Din nou
A
născut.........................................................

 Și nimeni nu o vede

Mămico

                                                     

C reat din neiubire, un punct fără speranță,

I n universu-i propriu, el e privat de viață,
N u-și înțelege rostul, dar simte ce-l așteaptă,

E ternul lui Parinte-l domolește-n șoaptă.

I și îndrăgește mama, dar n-a văzut-o încă,
T răiește-ntrânsa singur, o Floare într-o stâncă,
I ar mama îl refuză, căci e doar o povară,
D ar el nu știe asta, așteapt’ iubire-afară.

A limentat din ea, sedat cu răutate,
D ivinitatea doar îi ține cald în noapte,
R ăceala urii ei, și sufletu-i meschin,
E liberează-ntrânsul întregul ei venin.

P runcul ce nu a fost e chinuit, se zbate,
T rupul cel fără formă e vizitat de moarte
U itat de mama lui, ajunge la Părinte,
L umina Lui, în stele, trăiește-n cele sfinte!

S uflarea el și-a dat-o întransa, și o doare,
A șteaptă să o scape din crunta-i închisoare,
U cis, o carne moale, lipsită de regret,
C inic se-nmormântează-n apa din closet.

I ar tu acum, “mamico”, s-o iei de la-nceput,
Z adarnic viețuiește, și fă tot ce-ai facut,
I ar cănd ai timp, gândește, ce s-ar fi intâmplat,
? de Dumnezeu pe tine te-ar fi avortat ?

Lacrima

!!!
Din plâns
Am fost creaţi
O lacrimă divină
Ce-şi picură amarul
Şi-şi cere drept şi vină.
Din plâns ne-am renăscut
Şi-am învaţat trei SfinteIubire, Suflet, Gând
  Deprinse-n necuvinte.
Iar bocetul din voi
  Ce leagă nodul strâns
 Mă cheamă înapoi În plâns.
!!!

Tri-foaie

Travestitul timp trăieşte! tainic teatrul ticluind,
Toacă turla tumorală, tenebre tăgăduind...
Trezeşte trista toamnă, târziul talisman,
Tocmind tămăduirea tenorului teran...

turistul tencuieste truditul tău tablou
trişorul tentează temutul tern tangou...

..Trişor temut, turist trecut

Sentimente

Sentimente
canalii inocente,
Ce gustă din tine,
Lasând sângerând,
Un suflet plăpând,
Pierdut să se-aline,
în locuri absente
de sentimente...


Sentimente
iluzii indecente,
siluete ascunse,
ce-ţi bântuie gand,
Omoară râzând,
Iar când sunt atinse,
oferă tratamente,
cu sentimente.


Sentimente,
plăceri iminente,
Atingeri perfecte,
Şi priviri de azur,
Într-un spaţiu impur,
Cuvinte incorecte,
umplând pergamente,
cu sentimente.


Sentimente în suflet, sentimente în gand,
Sentimente în trupul de iubire flămand,
Sentimente: canalii, iluzii, plăceri...
Sunt doar, agonie, şi plans, şi dureri...
Să simti e pacatul nescris, dar ştiut,
A fi om, acesta-i tributul cerut...

Sentimente...imanente...

Amor apus

Am alergat același astru, aceeași albă amintire,
Am asanat aorta artei, anticipându-mi amăgire
Am apărat altarul ars, al albastrului apus.
Acum, adulmec alt atac , aceleași arme au adus...
Amenințat, abandonat...aștept ascuns alegoria,
Ascult amarele-armonii amplificându-mi anemia...

Amor absent!...Adânc am adormit...
...Atinsă, axa azurului abis a aurit...

Somnul Sufletului

Somnul sufletului suflă sunete sâcâitoare,
Scrijelind stelele serii, sfânta sa scurtă scrisoare,
Slove sacre, slove scumpe surd se scurg sclipind splendid,
Stropii sfarâmă speranța, săruturi se sinucid.

Suferința suprimată se schimbă sub sfântul semn,
Stârvul sufletului sec, scrie soclul său solemn:

Surprins...Soarta s-a stins!!!

Acer Alter-ego

Iar m-am trezit cu tine-n pat, acelaşi chip urât,

Acelaşi iz de inculpat, același simţ nehotarât,

Iar cânţi acelaşi cântec prost ce a-nceput să-mi placă

Şi îmi ordoni pe-un ton direct ”Ca să trăieşti, atacă!”

Iar mă priveşti cu ochii mari şi-ncerci să mă transformi,

Şoptind frânturi din paradis m-adulmeci, şi m-adormi,

            Căci vrei să vii la cârma mea, să faci ce vrei din mine             

  Să nu-mi mai simt nici carnea-n oase nici sângele în vine.

Îmi spui de fiecare dată ce vreau să mi se spună

”Ce multe putem face noi cât suntem împreună”

Şi eu te cred căci îmi oferi atâtea satisfacţii

Şi sufletu-mi călătorește în mii de destinaţii.

Mă amăgeşti cu vise false pe care eu, naiv, le-accept

Și-aşa pornesc pe drumul stâng , şi uit de-acela drept.

Rănesc, răpesc, omor și cânt, mă bucur de greşeala lor,

Pun piedici tuturor în calea-mi, sunt criminal şi sabotor,

Şi asta doar din vina ta, îmi tulburi vise, gând, simţire,

Amor şi sex a devenit ce altcândva era iubire.

Din rău în rău, și în mai rău, parcă mă simt mai bine,

Căci lent am început să uit fiinţa ce am fost,

Tu eşti un gând, gândul e-n mine,

Şi Eu nu mai am rost…

Of viața mea (scrisoare inutilă)

Da! Te-am văzut! Dar doar atât, nu m-am apropiat!
Puţeai mai rău decât un câine nespălat,
Libidinos te fandoseai în propria duhneală
Ce puhoia spoind a chipului cocleală.
Mâncai rudimentar cu mâinile-n vomat
Cu degetele şui mânjite de rahat
Luai, animale, carnea şi o bagai în rât
Şi ca un domn ai râgâit frumos…ne-ai omorât!
Şi ce te-a ars pe tine-n capul ăla gol,
C-ai început să scoţi cuvinte din alcool
Şi să ne povesteşti poveşti ce nu au rost.
Ce ai făcut tu, bre, când erai şi mai prost.
Vorbeai perfect româna de mahala imoasă,
Şi sfertodoct erai…vroiam să plec acasă!
Priveam la tine drept cu nasul protejat
Că nu credeam să văd aşa descreierat.
Apoi te-ai ridicat, mai bine stăteai jos…
Ai vrut să demonstrezi că ești şi băşinos?
Te-ai ridicat şi-ai zis: “Să punem muzici bune!”
Doar nu credeai ca Lennon, normal, manea, Minune!
Şi-ai început uşor să-ţi balansezi bostanul,
Să strigi în gura mare că tu eşti barosanul
Dar de mă-ntrebi pe mine ţi-aş spune scurt şi clar
Că nu eşti cel mai tare, homar crepuscular!
Şi dai din dos, din mâini, te mişti în ritm cu Guţă,
Doar că tu n-ai mustață, ai parul pe ruscuţă,
În rest semeni leit, eşti prost te crezi deştept,
Nu ai un vânt în cap dar eşti Preaînţelept.
Erai prea maculat! Dar, ce? Aşa se poartă.
Ce am făcut eu, Doamne, să merit astă soartă?
Să îl invit în casă pe neanderthalian
Şi să-mi împută totul, de jos până-n tavan?
Dar in final, of Doamne, te-ai hotărât să pleci,
Ai spus “Papa la fraieri!” şi te întorci în beci,
Dar ce-mi apare-n faţă, ce mai eroziune
În pantaloni tăi de-atâta ‘mpuţiciune.

Acuma c-ai plecat parcă mă simt mai bine,
Dezinfectez cu zile putoarea ce-ai lăsat,
Mirosul ăsta fain, ce nu l-ai luat cu tine,
Mi-a omorât instant gândacii de sub pat.
Şi-ţi scriu aceste rânduri cu stimă şi respect
Pentru aceia care suportă un infect
Te rog frumos, din suflet, să nu mă vizitezi,
Şi nici să treci prea-aproape că m-anesteziezi.
Sper că citeşti acum, sau am uitat…Nu ştii!!!
Cine m-a pus pe mine să scriu versuri pustii
Pe-o foaie mult prea albă pentru un cimpanzeu
Ce va sfârşi murdară la tine in veceu…

Blaindeit (scrisoare către pissumik)

Vorbisem doar pe net, şi ne-am dat întâlnire,
În parcul din oraş aproape de-asfinţire
Şi asteptam prea dornic să văd şi cum arată
Şi cum gândeşte această preaexpectată fată.
Îi luasem nişte flori, am zis să fiu romantic,
Am vrut să fiu mai simplu, n-am vrut să par gigantic
Îi luasem trandafiri: “Ah ce frumos miros!”
Şi fiindcă era frig mă îmbracasem gros.
Trecu o oră, două, dar iată că nu vine
“-M-a păcălit, sunt sigur, şi-a bătut joc de mine!”
Dar după trei răstimpi, iată că o zăresc
Mă duc eu înainte s-o-ntâmpin englezesc.
Cu cât m-apropii însă, mai mult vreau să m-abat
Căci dintr-un punct devine ceva de neuitat
Cu capul falnic, drept, şi mersul unduios
Îşi balansează greu ţesutul adipos.
Mă-ndrept spre ea incet, îi spun salutul clasic,
Îi dau buchetul roşu ce-i invelit in plastic,
Dar nu îmi mulţumeşte, îmi zice:”-A, sunt flori?”
“-Da, flori sunt, mai femeie, n-am chef de ghicitori!”
Mi-a spus:”-Credeam şi eu, că-mi dai ceva frumos
Un inelaş, un lanţ, ceva mai valoros…”
Doar nu sunt bancă, Doamne, să-i cumpăr tot ce vrea
Când nici măcar nu ştiu cum naiba o chema.
Aşa c-am întrebat-o: “Şi, tu, cum te numeşti?”
“Sunt Esmeralda Tablă, fată de Bucureşti,
Am şi talent, şi bani, nu ai cum să mă faci!”
Acum că mă gândesc, trebea să iţi iau maci.
Ce dichisită eşti, arăţi ca Cher batrână,
Lavabilă pe faţă şi lanţuri gri pe mână,
Şi plomba aia-n faţă, un dinte efemer
Îţi dă un aer sumbru de fiică de miner.
Pe degete ai ghiuluri în cap percep o trestie,
În limbă e un piercing, ajută la digestie,
Cercei ai peste tot…nu vreau să mă gândesc
Eşti şi-aşa mult prea naşpa, mai, mai, că ameţesc.
De-a ta îmbrăcăminte ce naiba pot să spun,
Ai caştiga, sunt sigur, Concursul Miss Păun,
Cu fusta aia scurtă, chilotul la vedere
Mă faci să-ti spun prea sincer:-Hai,pa! La Revedere!
Dar iată că te-așezi…Ce fac?…O iau la fugă?
Sunt prea domn să fac asta, îndur, şoptesc o rugă
Dar cred că Dumnezeu era prea ocupat
Când ai deschis tu gura…că m-ar fi ajutat.
Şi-aşa de parfumat era răsuflul tău
Simţeam cum îmi adie putoarea prin nănău
Miresme dulci de ceapă şi usturoi dospit
Zadarnic învelite în menta unui orbit.
Atunci m-am protejat…duc mâna-ncet la nas
Pun una şi pe ochi, da-ţi arde de taifas
Şi nevoit, subit, ascult tot ce îndrugi
Tu nu rosteşti cuvinte, în şoapte tu le sugi.
“Şi ce faci mai baiete? Ai em tu hat end cul!
Dar hai că-ţi dau o şansă să mă atingi pe c”r,
Să merge amândoi la disco să danseze
Şi să-ţi fac toate alea de jos şi pâna-n freze.”
În gândul meu ziceam: “Ce dreaq pot sa fac?”,
Vorbeşte, pute, cânta, sunt sigur că e drac,
Pe lângă că-i urâtă, e şi mare cât casa
Ar fi, pe bune, bună, de satelit la Nasa!
Am zis din nou:”-Sunt domn, şi trebuie s-accept
Aşa fac gentlemanii, e scris, e un precept!”
Aşa c-am acceptat să merg cu ea acolo
Mi-a spus:”Să ştii că sunt stripteuză în club Zoo!”
Atuncea m-a bufnit un râs cumplit, feroce
Să vezi că la gradina zoo, nebuna mă aduce.
Să vezi cum îmi dansează şi alte vaci ca ea
Şi boii-şi mişcă şunca în ritmuri de manea.
Mult nu m-am înşelat, e plin de barosani,
De piţipoance grase ce fac prostii pe bani,
Şi Guţă în concert, cu melodia nouă
Ce-o cântă imobil, parcă lovit in ouă.
Şi-acuma creatura îmi spune să stau jos,
Că vrea să îmi arate, cică, ceva frumos,
Aşa că se ridică, se mişcă, nu-mi dă pace
Şi cu popou-n nasu-mi mă-ntreabă dacă-mi place.
I-am zis:”Femeie, drac, sau vacă, nu ştiu ce naibii eşti
M-am saturat de tine, vreau să te potoleşti,
Nu vreau să fiu aici, nu vreau să fiu cu tine”
Şi am lăsat eu proasta, să-şi caute alt câine.

Acum că s-a sfârşit, mă simt mai împăcat,
N-am mai întâmpinat suflare de rahat
Nici prea multă osândă ascunsă într-un om
Şi nici dansuri lascive din fundul unui gnom.
Pot să îti spun acum, că iţi preamulţumesc,
Experienţa asta chiar m-a facut mai tare,
Şi în final permite-mi ca să te sfătuiesc
din pisumik aidiul să-l schimbi în pissumare.
În felul asta alţii ce sunt tot proşti ca mine
Vor ştii cu ce-au de-a face, nu te vor irita
Tu vei găsi un fraier, nu te gândi la mine
Ţi-am dat ignore, adio, sper să te pot uita…bestieeeeee

Ce-as?

AM
Aud cum ticăie, la început nu mi-am dat seama!
Tic-tac, tic-tac, tic-tac îmi sacadează teama!
Mă simt ameninţat dar nu găsesc motivul,
Căci orologiul fiinţei schiţează portativul,
Răsună efemer în note mult prea grave,
Ce-mi zămislesc în suflet gânduri bolnave.

Simt cum parcă s-a oprit, dar iarăşi se-nfiripă!
Din cap şi până-n glezne mă năpădeşte frică,
Nu ştiu ce mă aşteapă, iar ritmul infernal
Vibrează în urechi instinctul meu carnal.
Nu pot să controlez fiinţa ce am fost
nici sufletul nu-i viu, se-afundă în anost!

PM
Aş vrea să pot dormi dar zgomotul lezează,
Propagă-n trup şi gânduri idei ce deranjează,
Aş vrea să pot să-ntorc iar chipul către Tată,
Dar gâtul îmi e frânt de-a timpului săgeată!
Sunt imobilizat în spaţiul fără miez
Care mă torturează cu picături din Crez!

Acum chiar nu mai simt, ascult ritmul inert.
Cu ochii mari şi grei şi inima-n deşert,
Privesc cu neputinţă spre cerul vieţii mele
Unde subit apar lumini pure din stele!
Zâmbesc spre bolta grea cu chipul meu murdar
Şi mă ridic condus de Marşul Funerar…

OM
+Aprinde-mi lumanarea!!!+

Alt Ctrl Delete (alt ceterele dilit)

Alt ctrl delete,
S-a trezit din propriul mit,
În splendoarea lui enormă,
Unui înger îi ia formă.
E un geniu chibzuit,
Semizeu, madonnă pură,
Duhul sfânt l-a miruit.
Dar ce greutăți indură!
Nu mai poate, nu suportă,
E știrbit în proprii dinți,
Când o tânără cohortă,
Îl urmează-n drum spre sfinți.
Numai el e demn acolo,
Doar el merită iubit,
Și fiind eroul-solo,
El e solo erudit.
Prăvălește roci verbale,
Pline cu dispreț și ură,
Poate-i abate din cale
Pe nedemni c-o-njurătură.
E lezat de păcatoși,
De greșeli și de erori,
Căci:
”Ai naibii ticalosi,
Sunt cretini si au tumori.
Că degeaba-și scriu panseul,
Dacă n-au deloc talent,
Numai eu sunt panaceul,
Ei sunt doar un pansament!”

“Dragă îngere, mă rog și mă-nclin în fața ta,
Te aplaud și stimez și te știu a asculta…
Dar te rog eu, grandomane, aminteste-ți cum erai,
Înainte să fii sfânt, când erai, ca noi, un crai.
Cum cei mari dădeau în tine cu pietroaie și cu ciunți
Ce te napadeau! Ce gânduri? Să continui să renunți?
Cât de bine-ar fi acum ca în loc să rupi petale,
Să ne uzi, amice, floarea, cu criticile tale!”
De nu vrei, nu poți, nu simți,
Doar ai timpului iuți zimți,
Vor decide-ndreptățit…
Alt Ctrl Delete

Mânia mâinii mele

Mânia mâinii mele minciuni mărturisește,
Mimând milostivirea murdar mă mânzgălește,
Machiază mântuirea mascând moravuri male,
Mânia mâinii mele-mi mănâncă miezul moale.

Madonne, moaște, muze, molifte, mirodii!
Mă maculez mocnind mânjite melodii!

Mutant-malad-mâncat, moartea mi-o măsluiesc.
Mucegăiesc, maică, mucegăiesc!

Mamă, mă mângâi?

Utopia Albinei

Am bâzâit, sunt obosit de trup!
M-am săturat să zbor din floare-n floare!
Să duc truditul meu polen în stup,
Să nu primesc măcar vreo alintare!

Am bâzâit, regina mă dezgustă,
Sfidându-ne, ne cere tot mai mult,
E-atât de mare de zici că-i lăcustă,
Iar stupul pentru ea-i locaș de cult.

Am bâzâit, bondarii-s enervanți,
Sunt leneși și se lăfăie în miere,
Fiind ai matcii prea versați amanți,
Nectarul este troc pentru plăcere.

Am bâzâit, m-am săturat de toți!
Nu mai suport să văd atâți ca mine!
Suntem doar proști conduși de idioți,
Ei strălucesc iar noi n-avem o “pâine”!

Am bâzâit, blestem întregul roi,
Regina cu bondarii ei, cu totul,
Să bage ursul laba-n mușuroi,
Și să vă spargă fagurii cu botul!

……………………………..

Acuma tac, flămând, fără putere,
Presimt că trece eternul anotimp,
Sunt obosit să lupt printre himere,
Inconstient, mă-nțep în timp…

…Bâz , Bâz…

-Aș fi vrut să fiu viespe-

...bâz…

Cuşca

„Libertatea nu există...dar te ajută să-ţi cunoşti limitele”

L aic mă nasc în cuşcă, un simplu prizonier,
I zbesc cu neputinţă zăbrelele de fier
B at să mi se deschidă, să pot să ies afară
E xilul înăuntru, robia, mă doboară.

R ănit, fără scăpare, şi obosit să ţip
T ai din fiinţa mea şi îmi cioplesc un chip !
A ccept că am trăit doar pentru un concept
T ot irosindu-mi viaţa al morţii sunt adept.

E liberat cu voie sunt suspendat în rit
A h! Cât mi-e dor de cuşca în care am trăit!
... nu există!

Existenţa moare

G âdilat de timp, am simţit că exist
R ăcorit de Suflare, divin am secat
E liberat din viaţă ca un simplu turist
U mbrit de aparenţe am ajuns...Ce păcat!

I nfernul existenţei îl simt mai intens
N ebunia apare! E un semn! Rămas bun!
Ţ ipătul morţii se propagă mai dens
E coul se transmite lăsându-mă imun...

L as totul să treacă şi îmi aleg nimicul
E ternitatea e doar al morţii fascicul.
S.O.S.