Fragment de Mamă

Vreau să lămuresc încă de la început că nu sunt în criză de inspirație, doar că ceea ce am scris în ultimul timp prefer să păstrez pentru mine, și, poate, mai târziu, și pentru altcineva. Aș vrea să spun că până acum ceva timp credeam că doar tristețea te poate determina să scrii bine, doar ea îți poate oferi inspirația necesară pentru a compune ceva profund. Mă bucur să vă spun că mă înșelam amarnic. Mă simt mai fericit de la un timp, tot mai fericit, și din cauza aceasta inspirația mea a căpătat alte forme, aș spune mult mai optimiste. Nu știu cât de mult vor ține deși aș vrea să fie pentru totdeauna, și nici nu vreau să mă gândesc la durata lor, vreau doar să le trăiesc, să mă bucur de ele și să le simt...încă nu sunt pregătit să le și împart cu cei ce îmi citesc blogul, dar, probabil, într-un timp mai lung sau mai scurt, voi face și asta...

Până atunci aș vrea să fac ceva ce nu am mai făcut niciodată pe blogul meu. După cum ați observat, cei care îmi citiți și îmi înțelegeți articolele, tot ceea ce ați găsit aici este purul meu sentiment, purele mele gânduri, transpuse în cuvinte, fără a fi inspirate sau copiate...

Acum însă voi face o excepție și voi publica, în continuare, un fragment din cartea gândurilor Mamei mele, scrisă ca și răspuns la articolul meu anterior referitor la Cele Cinci Cuvinte. Poate că are o doză de tristețe ascunsă în cuvintele ei, însă mi-a plăcut modul în care se agață de orice formă de speranță, de orice amintire, pentru a trăi, a iubi și a fi fericită. Mama a fost cea care mi-a insuflat multe din credințele mele, și tot ceea ce sunt acum îi datorez ei, tot sufletul meu este modelat de cuvintele, sfaturile și învățămintele pe care mama mi le-a dat și eu le-am pus în desagă și am pornit pe drumul spre a deveni Om. Mama este persoana pe care o respect cel mai mult, o iubesc ( și i-am spus atât de rar acest cuvânt, deși îl simt mereu) și îi voi fi mereu recunoscător pentru ceea ce sunt și pentru felul în care am fost educat.

Prin urmare, acum, voi lăsa gândurile Mamei mele să curgă în cuvinte pe blogul meu:

"Ai spus că sunt puține clipele în care ai simțit fericirea. Oare știm ce înseamnă? Nu o confundăm cu bucuria?  Și eu, în multe rânduri, am spus că fericirea este o clipă care dispare imediat, înainte să o conștientizăm.  Dacă viața îți rezervă multe greutăți, când te uiți în urmă, nici nu mai dai de acele clipe de fericire, clipe stinse de furtuna anilor.

Așa gândeam. De când am rămas singură, tristețea, casa rece și goală, lipsa de activitate, mă conduceau spre sinuciderea spiritului. Gândul poate fi atât de benefic uneori! M-am uitat în casă, trei camere… păreau palate. Prea mult pentru un suflet chinuit de singurătate. M-am uitat pe fereastră. Primele frunzulițe verde crud îmbrăcau copacii pădurii. Am tresărit și sufletul mi s-a umplut de căldură, tot trupul l-am simțit cald, relaxat și ceva inexplicabil de frumos m-a trezit din negura tristeții. Nu eram singură, oriunde priveam vedeam creația lui Dumnezeu. El este cu mine pretutindeni. Disperarea, dorința de a nu mai fi au fost înlocuite de viață. Este atât de scurtă! Au trecut 50 de ani ca o clipă. Și cu toate acestea, acel moment mi-a deschis sufletul și mi-am dat seama că sunt fericită. Emoția aceea caldă, ce-ți cuprinde sufletul, te exaltă, te înalță, te renaște … este fericire.

Sunt fericită că sunt, sunt fericită cu mă bucur de încă o zi și tot ce înseamnă ea, sunt fericită când aud râsul îngeresc al unui copil, sunt fericită când văd tinerețea verzuie a pădurii, apoi transformarea ei miraculoasă în auriu, în argint, sunt fericită că am dat viață, sunt fericită la fiecare realizare a copiilor mei, sunt fericită pentru fericirea lor, sunt fericită că am părinții lângă sufletul meu, sunt fericită că undeva departe pe mare este cineva care mă iubește, sunt fericită când văd oameni mulțumiți și la rândul lor fericiți, sunt fericită când privesc măreția creației…. Sunt Fericită…

Încerc să lungesc cât pot momentele de fericire cu amintirile vieții mele, cu copilăria mea, cu imensa fericire pe care am simțit-o când mi-am ținut pentru prima dată copii în brațe, când m-am căsătorit, oameni dragi ce mi-au trecut prin viață și-au rămas în sufletul meu, amintiri frumoase legate de atâtea momente care îmi readuc fericirea în suflet.

 Cred că atunci când ești mulțumit, când te ierți, când te mulțumești cu ceea ce ești, când pe cei din jur îi accepți așa cum sunt și nu îi judeci pentru defectele lor fără a le vedea și calitățile, dar mai mult decât atât, când înveți să te accepți și pe sine așa cum ești, atunci…atunci cunoști și fericirea.

Așa am reușit eu să am insule de fericire în marea de singurătate în care înnotam. Poate pare nebunie, dar amintirea momentelor de fericire este o formă de supraviețuire și este una extraordinară. "

Cinci cuvinte cu care ar trebui să fim pretențioși

Probabil una din cele mai frecvente expresii de pe blogul meu, una din cauzele principale pe care am identificat-o pentru distrugerea Omului și transformarea lui într-un animal social, este superficialitatea individului. Pentru mine este cea mai pregnantă trăsătură a insului contemporan, trăsătură care îl defectează treptat, îl face să se abată de la un model uman moral, îl face să uite să simtă și, încet încet, sufletul lui își va da duhul pe altarul timpului lăsând în urmă doar un corp lipsit de substanță, un mecanism care acționează și se supune instinctual.
În foarte strânsă legătură cu superficialitatea omului stă capacitatea lui de a folosi Cuvântul. Mulți tind să desconsidere puterea Cuvântului, și, din indiferență, incultură și dintr-o profundă lipsă de respect față de sine și față de cei ce-i sunt apropiați, vor tinde să-l arunce în groapa vocabularului de mahala, lipsit de valoare și care denotă și mai mult lipsa respectului de sine. Nu mă voi referi însă la acele rostiri care duc spre grotescul ființei umane pentru că sunt de părere că aceia care îmi vizitează și îmi citesc blogul au doza necesară de respect de sine încât să nu se arunce în colocvialul murdar. Mă voi referi în schimb la cinci cuvinte pe care eu le consider foarte importante, și pe care mulți dintre noi le folosim mult prea des și inutil...în felul acesta nu scade doar calitatea și puterea respectivului cuvânt, ci este rănit și sufletul care, biblic vorbind, a fost și el zămislit tot din Cuvânt. Cuvintele acestea au o mare semnificație pentru mine și le folosesc doar atunci când sufletul meu simte nevoia să le rostească, pentru că dacă le-aș rosti din obicei, dacă le-aș repeta inutil și le-aș arunca fără să le încarc de valoare, atunci mi-aș pierde cu siguranță drumul spre a deveni...Om.
Prin urmare primul cuvânt la care mă voi referi este...

"Om" - pentru mine, așa cum au observat cei care îmi frecventează blogul, cuvântul Om are o semnificație aparte decât cea biologică, în sensul că, a fi om nu înseamnă a avea premisele biologice pentru a te numi așa, nu înseamnă că dacă ești biped și poți îngâna câteva sunete într-un limbaj articulat ți-ai căpătat incontestabil statutul de Om. Pentru mine Om presupune o serie de calități morale cum sunt cinstea, onoarea, bunul simț, lipsa superficialității, lipsa ignoranței...și multe alte calități atât de rare în zilele noastre. Din păcate, așa cum am mai spus și cum mai repet și aici, societatea actuală ucide omul, transformă toate aceste calități în defecte, astfel că ființa bipedă, pentru a evolua, va trebui să se adapteze, și, adaptându-se, să se îndepărteze tot mai mult de la a dobândi statutul de Om. Nici măcar nu mai există o dorință în a-ți dori să devii Om în adevăratul sens al cuvântului...singura dorință a unui individ contemporan este aceea de a se integra în societatea profund defectă și a deveni cineva în interiorul ei, nedându-și seama că dorind să devină cineva, defapt, devine nimeni...

"Prieten" - este un cuvânt cu care deasemenea ar trebui să avem mare grijă atunci când îl folosim. Am observat că tot mai multe site-uri de socializare promovează ideea de prieten, sau, de prieten virtual, astfel că ajung ca unii indivizi să dețină mii de astfel de...prieteni...și asta îmi provoacă un sentiment de profundă mâhnire, pentru că, în timp, se va distruge și acest cuvânt și va deveni doar o convenție stupidă care să concentreze superficialul unei relații, reale sau virtuale, dintre doi indivizi. Deasemenea am cunoscut oameni care mi-au mărturisit că au zeci de prieteni. Atunci când i-am întrebat câți din acei prieteni ar fi în stare să facă orice, oricând pentru ei, câtor din acei prieteni ar putea să li se confeseze, în câți din acei prieteni ar avea încredere să-și încredințeze viața, majoritatea au tăcut...și asta pentru că prietenii sunt puțini. Avem probabil multe cunoștințe, amici, apropiați, tovarăși...dar prieteni sunt foarte puțini. Prietenul este cel care ar fi în stare să-și dea viața pentru tine, prietenul este cel care nu se teme să-ți spună când greșești, prietenul este cel care este mereu lângă tine atunci când ai nevoie de el, fie că este un moment fericit, dar mai ales în momentele mai nefericite, prietenul este cel care nu te uită niciodată, prietenul este cel pentru care nu contează cum te îmbraci, cum te comporți și nu se rușinează niciodată cu tine, prietenul...prietenul este foarte rar. Nu știu voi câți prieteni aveți, eu i-aș putea număra pe degetele de la o mână și mi-ar mai rămâne degete libere.

"A trăi" - poate că pare ciudat verbul acesta în lista mea dar am observat, în scurtul meu periplu prin viață, că majoritatea nu fac diferența dintre "a trăi" și "a supraviețui". Supraviețuirea este strict instinctuală și vine ca o moștenire animală de la strămoșii hominizi care se comportau dobitocește. Cu timpul omul ar fi trebuit să evolueze și să se detașeze de statutul de animal de pradă, să nu își promoveze decât bunăstarea fizică, ci să învețe să trăiască. Pentru mine "a trăi" înseamnă a-ți cultiva sufletul înaintea trupului, a simți și nu a te comporta instinctual....și toate acestea ar fi trebuit să vină natural ca urmare a progresului, dar, din păcate, progresul nostru este doar unul fizic, tehnologic, social dar există un pregnant regres moral care ne face să ne întoarcem la grota lipsită de sentiment. Practic diferența dintre a trăi și a supraviețui este exact o transpunere a diferenței dintre a simți și a te comporta instinctual. A simți se referă exclusiv la suflet în timp ce instinctul și satisfacerea lui sunt legate doar de nevoi trupești lipsite de profunzime și de substanță, nevoi ce sunt expresia cea mai pură a superficialului din noi. Tot mai mulți se dăruiesc fără să simtă, din simplu reflex animalic sau atracție instinctuală, tot mai mulți se lasă prinși într-un mecanism social care promovează ideea de instinct și satisfacere a lui, și uită de suflet. Haideți să simțim!
În societatea noastră majoritatea supraviețuiesc, iar cei puțini care au învățat să trăiască sunt izolați și își pierd și ei treptat acest statut din cauza inevitabilelor compromisuri la care sunt supuși (și poate că eu sunt un experiment care dovedește fraza anterioară). Prin urmare, un sfat de la un "tânăr trist" (așa cum am observat că mi se spune destul de des), ar fi acela să încercăm să nu ne lăsăm guvernați doar de material și de supraviețuire, ci să învățăm să evoluăm spiritual simțind și, într-un final, să învățăm "A trăi".

"Fericire" - probabil acest cuvânt este cel mai pretențios cuvânt din listă și spun acest lucru pentru că a fost subiectul de reflecție al multor filosofi care și-au încurcat gândurile pentru a desluși mitul lui. Fericirea este o problemă cărora toți îi dau doar soluții parțiale...și asta pentru că ne este atât de greu să înțelegem datele problemei.
Eu unul am o viziune simplistă asupra fericirii incomparabilă cu cea a marilor genii care au studiat conceptul. Pentru mine fericirea (aproximativ) nu există! Și când spun asta mă refer la o stare supremă de fericire, apropiată de absolut. Pentru mine fericirea ar trebui să survină din împlinire, împlinire care, în viziunea mea simplistă, este un concept care definește o stare de împăcare cu sinele, în care nu mai ai nevoie de nimic altceva sau altcineva decât ceea ce deții deja. Starea aceasta, din punctul meu de vedere, este starea de împăcare care îți poate declanșa sentimentul de mulțumire sufletească și, într-un final, suprema Fericire...stare care, așa cum am spus, nu există. Dar, dacă nu există, de ce am explicat-o? Am explicat-o pentru că există, de-a lungul vieții, momente discrete de fericire care ne fac să ne simțim așa cum am explicat, însă nimic nu e permanent și mereu vor apărea si contraste ale fericirii care ne vor face să coborâm din tărâmul idealității în cotidianul trist și suferind. Poate că ar trebui să nu căutăm absolut în fericire, ci doar să ne bucurăm de puținele momente din viață în care ne apropiem de autodesăvârșire. Eu unul, un "tânăr trist" artist în devenire, nu pot renunța la a căuta idealul acestul concept, chiar cu riscul de a fi aruncat iar în "întunericul bolnav al palidei luni", însă pe voi vă sfătuiesc să nu vă aruncați pe un astfel de drum, ci să învățați să profitați de mereu puținele clipe de fericire.

"Te iubesc" - ...

Azi furăm zâmbete!

"Azi furăm zâmbete" este o acțiune de suflet inițiată de câțiva Oameni cum puțini se mai găsesc în zilele noastre, persoane care vor să aducă zâmbete și fericirea unor copii care nu au avut șansa unei vieți normale și lipsite de griji.
Prin urmare, toți cei care doriți să vă implicați și să faceți fericiți sufletele unor copilași, sunteți așteptați pe 4 octombrie 2010  la "La Mama", lângă Ateneul Român, Str. Episcopiei nr. 9, ora: 13:00. În acea zi ne vom întâlni, vom pune mână de la mână (măcar 10 RON/pers) și vom merge să cumpărăm fructe, dulciuri, rechizite și jucării pentru copii dintr-un orfelinat din București. Îi vom face fericiți și să se simtă speciali, măcar pentru câteva ore, iar la rândul nostru ne vom ferici cu zâmbetele și îmbrățișările lor.
Un mic lucru pentru noi, o bucurie pentru ei! 

Vă așteptăm să participați! Mai multe informații găsiți și pe facebook la următoarea adresă (event) unde vă puteți înscrie și lua date de contact:

http://www.facebook.com/#!/event.php?eid=126497320734877&ref=ts
sau la adresa de mail: monica.balasoiu@yahoo.com telefon: 0765394191

:) Haideți să furăm zâmbete! :)

10000

         Se pare că astăzi blogul meu a atins 10000 de vizualizări. Asta înseamnă că în cele aproape 10 luni de când am creat blogul, a fost vizitat de aproape 1000 de ori pe lună. O altă statistică ar spune că aproape 150 de persoane mi-au vizitat blogul de la crearea lui. M-aș bucura ca măcar o mică parte din cei ce m-au vizitat să fi înțeles gândurile mele și să fi simțit ceva atunci când m-au citit. Dacă măcar unul din cei ce au trecut pe aici a rămas impresionat și a fost schimbat atunci mă simt împlinit pentru că acțiunile mele nu au fost în zadar și am reușit să-mi respect promisiunea inițială, aceea de găsi Oameni și de a promova ideea de Om.

         Nu știu cum se procedează în blogosferă, și nici nu sunt un blogger care postează des, ci doar atunci când are inspirație, chef și timp, dar cred că merită să sărbătoresc. Pe de altă parte eu nu mă pricep la sărbătorit, așa că am decis să fac ceva ce nu am mai făcut niciodată...

         Prin urmare voi posta câteva din desenele mele, pe care doar eu le văzusem până acum, și pe care m-am gândit că ar fi timpul să le și împărtășesc. Țineți seama de faptul că nu sunt un desenator foarte bun și îmi recunosc lipsa talentului, așa că ar fi de preferat să fiți îngăduitori și să apreciați mai mult ideea din spatele desenului decât calitatea lui mai...precară. Deasemenea majoritatea desenelor mele implică nuduri, forme feminine pe care unii le-ar considera obscene, pentru mine este o forma de artă și încerc să transmit mesaje prin intermediul feminității. Sper să le și înțelegeți! 

         Acesta este cadoul meu pentru cei ce vizitează colțul meu de virtualitate. Sper să continue să-l viziteze și după ce văd nepriceperea mea și să ne comentăm cu bine la 20000!

 Have fun and don't be too harsh on me! :)

"The Woman" ("Femeia")

"Dressed in leaves" ("Purtând frunze")

"Killing Innocence" ("Moartea Inocenței")

"The Changing" ("Schimbarea")

"The Flower" ("Floarea")

"The Stalking"

"The Number" ("Numărul")

Stări sau/și sentiment

În ultimele zile anumite amintiri mi-au fost reactivate de unele discuții și am început să retrăiesc o perioadă destul de tristă din viața mea. Judecând-o la "călduț", pentru că mi-ar fi fost imposibil să o judec la rece având în vedere că sunt inevitabil subiectiv, am identificat două concepte, acela de Stare și acela de Sentiment, concepte care, cred eu, descriu cel mai bine acel zbucium și pe care voi încerca să îl prezint, făcând o referire cât mai impersonală și la motivele pentru care am început să scriu acest articol.

Prin urmare mă voi referi în principal la stări, pentru că ele sunt cele care ne guvernează ființa, practic Omul fiind o successiune de stări. Am identificat ca existând două tipuri de stări, în funcție de sursa care le creează: stări autoinduse folosind anumite metode pe care le voi prezenta ulterior, și stări curate, nepătate, izvorâte nemijlocit dintr-un sentiment. Cele din urmă sunt caracteristici fundamentale ale unui Om (și când spun om mă refer la conceptul fundamental de Om pe care încerc să-l promovez prin blogul meu) întrucât "a simți" este cea mai de preț calitate pe care o avem. Din păcate tot mai mulți tindem să ne suprimăm sentimentele, tindem să le controlăm, și în final, să ajungem să uităm să simțim...astfel ne pierdem calitatea de Om și ne transformăm într-un animal social profund bolnav.
Atunci când tindem să ne controlăm sentimentele ne îndreptăm spre a ne autoinduce stări prin anumite procedee mai mult sau mai puțin pozitive, sau, în unele cazuri, spre a ne anula stările prin procedee similare.
Ca să fie totul mai clar, voi da câteva exemple. Există persoane care își crestează cu lama venele doar pentru a simți endorfinele eliberate de senzația de durere. Alții folosesc tehnici mai cunoscute și mai vechi, complet distructive, și aici mă refer la droguri, fie că se fumează, trag pe nas sau injectează. Pe de altă parte există persoane care își induc stări pentru a anula efectul altor stări așa cum am spus și mai devreme. Aici exemplul cel mai pregnant este al alcoolicului care încearcă să-și înnece amarul și să uite de alte "necazuri", sorbind din licorile lui Bachus, sau ale fumătorului. Există deasemenea și multe alte moduri de a-ți crea stări, însă mă voi referi la toate folosind cuvântul Drog.
Toate aceste stări artificial create oferă anumite senzații temporare. Unele îți dau o senzație de fericire, altele te proiectează în alte lumi și-ți dau senzația de evadare din realitate, îți dau curajul de a face lucruri pe care în stare lucidă ai fi fost prea lipsit de curaj să le realizezi, îți scot la suprafață cele mai adânci dorințe sau îți ascund cele mai aprigi suferințe. Din păcate toate aceste Droguri, substanțe provocatoare de stări temporare, ajung să te distrugă și să te facă să-ți pierzi statutul de Om. Din moment ce tinzi să-ți controlezi senzațiile sau să-ți creezi singur stări fără vreun fundament sentimental, totul în pur scop de așa-zisă distracție, în timp vei ajunge să fii controlat de aceste stări și de lumea iluzorie, falsă și destructivă pe care ți-o crează. În felul asta îți vei pierde sufletul, pentru că ți l-ai vândut pentru niște senzații amăgitoare în loc să-l cultivi prin sentiment. Poți avea cele mai pure și frumoase stări într-un mod natural, fără a fi nevoie să apelezi la variante dubioase... trebuie doar să înveți să simți.
Motivele pentru care un individ începe să consume și se complace în a consuma sunt multiple.
 Principalul motiv este societatea. Trăim într-o societate care promovează stările temporare umane, planificându-i individului, inconștient, aproape orice pas. Societatea noastră este proiectată asemenea unei mașină cu stări (state machine), o mașină care inevitabil își robotizează și algoritmizează indivizii componenți și respectivii își pierd statutul de Oameni, devenind doar niște mecanisme seci și lipsite de valoare. Din păcate din ce în ce mai mult se accentuează antonimia -component al societății | om- și asta în principal din cauza tendinței de control al omului din partea societății, și al sentimentelor din partea individului, un cerc vicios care în timp va duce la autodistrugerea lumii.
Pe lângă societate, care indiscutabil este vinovată pentru multe din lipsurile noastre, intervin însă și motive mai ... casnice. Spre exemplu, unul din principalele motive pentru care cineva încearcă Drogurile este anturajul. De obicei cei care ajung consumatori de droguri sunt ființe slabe, ușor influențabile, timide, care descoperă în drog un mod de a căpăta curaj și de a-și atinge limite la care doar visau și pe care constrângerile lucidității nu îl lăsau să le atingă. Astfel devine stăpânul unei lumi proprii, nerealizându-și penibilitatea de care suferă în viața reală. De cele mai multe ori genul acesta de persoane sunt persoane care nu știu când să spună NU. Ele consideră că a accepta tot ce propune grupul din care face parte înseamnă a se integra în grup. Pe de altă parte consideră că a bea, a fuma, a trage pe nas sau, în cazuri extreme și grave, a-și injecta respectivul drog, îi conferă un statut superior celorlalți. Din păcate el nu realizează că acceptând să se comporte asemenea grupului nu face decât să devină un oarecare în grupul respectiv, și un bolnav în lumea reală. Prieteni, dacă vă aflați în astfel de situații, învățați să spuneți NU și să decideți pentru voi înșine. Dacă cei din grupul în care vă aflați vă exclud pentru că ați spus NU, înseamnă că nu ți-au fost prieteni pentru că nu te mai acceptă doar din cauza faptului că opinia ta diferă de a lor. Inșii respectivi nu ți-au vrut și nu-ți vor vrea niciodată binele, ci doar vor să se folosească de tine. Cel mai grav este că de cele mai multe ori respectivul, prins în mrejele murdare ale unui Drog, ajunge să aibă mai multă încredere în cei care îi vor răul decât în cei care țin cu adevărat la el. Nimic nu e mai urât decât să vezi cum prietenii ți se schimbă sub ochi, fizic și comportamental, sub influența stupefiantelor, cum ajung de nerecunoscut și cum se autodistrug din cauza unui moment în care au fost incapabili să decidă pentru sine și ... au făcut o greșeală.
Există persoane care consideră că dacă vor consuma ocazional nu se va întâmpla nimic. N-o să spun că eu am cosumat, dar pot să vă spun că de la o pastiluță sau un fum se poate ajunge la cazuri grave și complicate din care puțini scapă. Nici nu mă erijez într-un matur trist, sau într-un părinte responsabil acum, dar eu vă sfătuiesc să știți când să spuneți NU și să nu vă lăsați mânați în turma de oi a sistemului...să judecați pentru voi! O altă mare calitate a unui Om este aceea de a fi diferit și de a decide pentru sine. Atunci când face lucruri din simplu impuls, fără a aplica nici măcar cel mai simplu criteriu decizional, atunci când se lasă influențat de anturaj și acceptă mai ușor să fie convins de persoane necunoscute decât de cei care țin la el și îi vor indiscutabil binele, atunci când începe să-și creeze stări din simplu scop de "distracție"...atunci Omul este pierdut...devine un animal într-o turmă care se îndreaptă inevitabil spre o prăpastie.
Drogurile sunt elemente principale care distrug Omul și îl transformă într-un animal social. Acestea îl fac să-și creeze singur stări fără fond, lipsite de orice valoare și în timp să uite să simte. Adevăratele stări și senzații nu sunt create de aceste metode alternative care mereu sfârșesc urăt. Adevăratele stări sunt create de sentiment. Singurul fundament durabil al unei stări este Sentimentul. Deasemenea, așa cum am spus și mai sus și repet și aici, suprema caracteristică a Omului este aceea de "a simți". Drogurile îți crează iluzia că simți, când defapt te îndepărtează tot mai mult de la "a simți".
Sincer cred că există metode naturale mult mai eficiente și mai plăcute de distracție decât steluțele verzi, starea de disconfort, amețeală și lipsă de siguranță pe care ți-o induc substanțele halucinogene. Din păcate, dintr-un provincialism dus la extrem și o dorință de a experimenta exacerbată, indivizii ajung să conceapă distracția într-un praf sau o seringă. Sunt de acord cu experimentarea. Cu toții experimentăm, și experimentul este la baza oricărui document științific și progres uman. Doar că atunci când vezi că oameni intră în comă alcoolică sau că mor dintr-o supradoză de cocaină de ce ai mai vrea să experimentezi și tu când sunt atâtea exemple care au sfârșit urât?
Mulți o să spună că artiștii în general se droghează și beau. Aici o să contrazic vehement. Toți marii artiști au fost mari înainte de a se apuca de Droguri sau băutură. Atunci când au început să-și inducă singur stări, majoritatea din lipsă de inspirație și ca o ultimă variantă pentru a și-o redobândi, atunci a inceput declinul carierei lor. Drogurile și băutura sunt mereu distructive și niciodată nu crează ceva durabil...sunt o formă de distracție a lașilor, indivizi cărora le este frică să facă față realității.
În continuare o să postez o melodie foarte reprezentativă pentru postul meu și legată mai mult de acele stări temporare induse de Droguri. Melodia asta mi-a alinat într-un timp unele suferințe și m-a făcut să văd altfel lumea și viața (deși ulterior am aflat că fusese compusă din cu totul alte motive). În afară de melodie, foarte profunde sunt comentariile de pe vestitul site youtube postate în dreptul acestei melodii. Poate acele comentarii (din care am cules și eu puține extrase) vă vor arăta că toate formele acestea de așa zisă distracție, nu fac decât să-i rănească, să-i dezamăgească și într-un final să-i întristeze, atât pe tine, cât și pe cei din jurul tău care țin la tine și pentru care însemni ceva.

SOME YOUTUBE COMMENTS:

1. ...the drugs don't work ...too much pain.
2. Should dedicate this to my fiancè. Wish he'd stop.
3. For my cousin paul who died of marjiuana.. RIP
4. drugs have and never worked i feel sorry for people's friends or family died because of drugs

No need for drugs...You are loved !




PS: Nu știu cât de oportună pare postarea mea, dar am avut o lungă lipsă de inspirație iar postul actual mi-a fost inspirat de discuțiile cu câteva persoane (LC, AAM, NA, BT) precum și unele amintiri personale care mi-au stârnit adâncul meu sentiment antidrog :)


OFFTOPICS:
A. La poll-ul trecut vă întrebam ce vă place cel mai mult în lumea blogului meu. Rezultatele sunt în ordine, top 3: 
1. Articolele
2. Poeziile
3. Posturile legate de Iluzionism.
Prin urmare mă voi axa pe acestea pe viitor. Deasemenea celor 2 care m-au votat frustrat în cadrul poll-ului le mulțumesc foarte mult că mi-au deschis ochii dar nu le voi da plăcerea de a renunța la a mai scrie. Oricum le-am track-at IP-ul și știu cine sunt :))


B. Sunt în totală criză de idei. M-am gândit să scriu câteva postări despre diferite tipologii patologice în psihologie și felul în care le percep eu, eventual făcând referire și la unele cazuri actuale din România. Așa că vă cer vouă, celor care încă îmi mai vizitați blogul și nu v-ați plictisit de lunga mea perioadă de pauză, să votați la poll-ul din dreapta tipologia despre care ați vrea să vorbesc în următorul articol psychology-related.

Floare-de-Foc

Ai coborât divin din nou în mine

Și mi-ai deschis al sufletului cufăr

Cu ochii-ți blânzi, cu buze rozmarine,

Și-aroma ta dulce de nufăr.

Cuprins în focul dansului sublim

Valsăm priviri stârnind antici poeme,

Împreunați în joc de heruvim

Și  în cununi din flori de crizanteme.

Iar părul roșu-ți curge-n bucle moi

Într-o cascadă, ca splendide dantele,

Prelinsă sfânt pe umerii tăi goi

Ce decorează nurii de lalele.

Îți pictez trupul pentru a mia oară!

Cu degete-alergând conturu-ți fin

Trezind vibrații delicate de fecioară

Pornite din parfumul tău de crin.

Tremurul tău blând de sânziană

Preschimbă sunete. Natura mea învie!

“Aș vrea să fii eternă! O, pură gențiană!

Îmi va lipsi sărutul tău de iasomie.”

“Îmi va fi dor de-atingerile tale

De părul tău de foc și plin de patimi”

În iriși-ți strălucesc albe petale…

…trandafiriile tale lacrimi

"Twilight Reflections" - Jean Hildebrant

Postproces de (poli)conștiință

Nu credeam că o să scriu un astfel de post dar...uite că o fac.

         Ieri, oficial, am terminat politehnica. Patru ani de zbateri între ființă și neființă. Patru ani de tâmpeală, speteală, toceală, abureală, acreală, potriveală, nimereală sau mai des, nenimereală, crizeală, tocmeală și socoteală, rar milogeală, uneori sictireală și somnoleală, chiar plictiseală, dar și zdrăngăneală și pleteală, țuicăreală și lihneală, nebuneală și prosteală, dragosteală...și termin în ramoleală...

         În patru ani de facultate nu a fost vreun moment în care să spun că-mi place ce fac, să spun că mă identific complet cu una din materiile pe care le învățam. Totul îmi părea mecanic, algoritmizat la maxim, fără uși, totul închis...am descoperit că politehnica închide porțile creativității și construiește un individ care să nu știe să urmeze decât algoritmii pe care îi propovăduiește instituția, iar atunci când porțile se deschid, tânărul să rămână prins în aceeași cameră fără a știi ce e afară...eu nu am putut să mă complac în asta...nu am putut fi un profund realist, și probabil din cauza aceasta adaptarea mea a fost mai mult un zbucium decât un proces firesc, uneori nedorindu-mi decât să o termin și să scap...

         Îmi spuneam că Electronica nu construiește oameni, ci roboți! Materia este profund teoretică, practica este puțină și implică aparate pe care probabil Thomas Edison se juca când era mic...rare sunt laboratoarele cu adevărat dotate. Deasemenea, există o chitrozitate adâncă a cadrului didactic, care are întipărită ideea unei superiorități deice față de student, și de fiecare dată când poate aruncă fulgere pentru a-l căli și a-l face să respecte vechea maximă politehnistă("La poli primii șapte ani sunt grei, până treci în anul trei").Nu mai amintesc de dascăli universitari cu pretenții de academicieni și cu dorința de a schimba ei limba și literatura română și să reglementeze și grosimea firului de păr, de predicatori misogini care considerau materia lor sfântă, cursul lor Biblie, și ei niște Iisuși ce trebuie respectați până la ultima literă și diacritică a cursului lor, de "proofesori"(removed) cu fantezii masochiste (pour les connaisseurs), de scolărițe devenite brusc asistente universitare și impunându-se ca "ielele" facultății, de babaci și babace care au uitat să iasă la pensie și ocupă locul unor profesori tineri care chiar au abilitatea de a comunica și preda și știu să-și facă meseria într-un mod non-comunist...
         A fost o reală provocare pentru un semi-umanist, ca subsemnatul, să facă o facultate profund științific realistă, să accepte să fie îngrădit și redus la un simplu mecanism uman...sau cel puțin așa părea totul la început. În timp am descoperit că, deși poate a fost mai dură decât o armată, politehnica te face să devii Om și te ajută să te integrezi mai ușor în angrenajul social...să scapi măcar aparent de statutul de neadaptat.

         Îmi amintesc cursurile matinale la care dormeam prin ultimele bănci (asta în primii ani în care chiar mergeam la cursuri), laboratoarele lipsite de dotări sau dotate pe vremea lui Gheorghiu Dej, pline de gândurile plictisite ale foștilor studenților așternute cu pixul pe carcase, la fel și băncile mânzgălite cu tentativele clasice de copiere pentru a fenta sistemul, rar terminate în reușită, băncile pline cu paie (again, para conocedores), așa zisele amfiteatre în care nu încăpeau decât 50 de studenți înghesuiți, de cursurile cu doi studenți, de examenele cu subiecte stupide fără nicio legătură cu cursul la care trebuia să-ți folosești tehnicile de "abureală" ca să poți să obții sfântul 5, de așteptările infernale în fața unei uși pentru niște rezultate pentru că zeii ne chemau cu 10 ore mai devreme decât momentul în care se decideau să le anunțe, iernile în care muream de frig încercând să ascultăm cursul profesorului căruia îi tremura vocea și era învăluit în ceața propriilor cuvinte, nopțile nedormite încercând să dibuiesc pe ultima sută de metrii lucrări de laborator sau teme de seminar...îmi amintesc cum veneam de acasă, din Sinaia cu trenul în fiecare duminică, cu un ghiozdan aproape la fel de mare cât mine plin cu mâncare de la mama de acasă, de vinerile în care plecam spre casă cu vestitul personal de prânz în care trebuia să suport mirosuri îmbietoare, de pește, usturoi, ceapă, bere, transpirație și stăteam înghesuit ca sardeaua în imposibilitatea de a-mi pune măcar mâna la nas, de clasica ruta RATB acasa-facultate și vice-versa care mi-a mâncat mare parte din viață și simțuri, și m-a călit pentru traiul în capitală...

                       ...și deși toate aceste lucruri m-au făcut să urăsc politehnica, electronica, Bucureștiul...acum, după patru ani parcă îmi lipsesc. După patru ani, tocmai când începusem să mă obișnuiesc cu sălile de curs, cu profesorii, cu colegii, prietenii, cu starea de a fi student la politehnică, totul s-a terminat...am așteptat patru ani sfârșitul calvarului, dar n-am crezut niciodată că voi fi trist...

          Acum....acum sunt inginer. Sper să pot face și ceva din asta...e greu atunci când termini ceva, pentru că nu înțelegi unde îți este locul defapt. Ești într-o stare de suspensie relativ-inconștientă cu mii de drumuri care diverg, converg sau chiar trec prin tine și nu știi pe ce cale ar trebui să apuci...nu înțelegi prea bine ce ai devenit. În timp, poate cineva sau ceva va lumina calea!

Până atunci, nu credeam că o să spun asta vreodată, dar:

                   Vive la Politehnique!  :)

Interviu cu mine...

  
     Am descoperit zilele acestea un interviu mai vechi cu mine, luat de Raluca Borceanu (îi mulțumesc pe această cale) și m-am gândit să-l postez și aici pentru că arată crezul meu referitor la iluzionism ca o formă de artă. Interviul poate fi găsit și la acest link.

  Apasă pentru fullscreen pe butonul acesta V

V

     

Ils m'appellent Ange

(Mă numesc Înger)

Cară-mă-n spate căci Gheata mă strânge,

Mi-e frică de pași și mi-e teamă să merg,

Picioarele fug și eu stau pe loc

Și mergem pe ape și calcă în foc,

Sunt drumuri cu cioburi, ce diverg

și converg

spre aceeași lacrimă de sânge...

Cară-mă-n brațe mă doare călcâiul

Străpuns de plăcerea ta moartă

Și curge din el apă vie și grea

Ce arde și ustură șoptind că mă vrea...

Da! cară-mă-n brațe și caută-mi soartă!

o poartă

ce-ascunde înauntru Tărziul.

Ia-mă în brațe căci mâinile-s grele,

și drumul s-a stins. Îmi va fi dor!

M-ai purtat pe spate, în brațe, în vine,

Iar eu te-am purtat pe tine, în mine.

Tălpile putrezi au parfum tămâior, 

   acum zbor,

     am Aripile mele.

Le Ravissement de Psyche, William Bouguereau
 

Co..lange

Șobolani te caută în așternutul rece
În care obișnuiai să-ți scalzi vise...
Nici pisica nu mai toarce...
E zece!

E ceasul gândurilor necomise...

Câinele a urlat de mult,
Acum linge rana unui sfânt.

..........................................................

Doar păsările mute mai asculta șoapte...
Cuvintele mele nerostite,
ce putezesc necoapte...

părăsite..

E târziu...mai e putin!

...dar ne e dor de mucegaiul fin,
al ultimului tău suspin...

Premiu! Cado! Cado!

Deși n-am mai luat un premiu de prin clasa 1(nici acolo nu sunt sigur că am luat:D), iată că s-a întors norocul asupra mea :)). Premiul vine de la Meddinna (apropo, poți să-mi răstălmăcești vorbele oricând vrei:D, chiar m-ar bucura:)) )și are următoarele instrucțiuni de folosire:
                                               
1. să postezi premiul: e sus...mai sus...acolo:D

2. să spui din partea cui este oferit: zisei și înainte, mai zic și acum Meddinna 

3. să oferi premiul altor 12 prieteni: Alessya20 , BehindMyWords , Maya , Filomena , Georgiana , Mada11, G. , Minicoleta , RalucaBoboc , AlinaEvans , Zahir , Lulabeil ... și cred că sunt 12:D
                             
4. să afișezi link-ul lor:....făcui și asta

5. sa le dai de stire printr-un comentariu pe blogul fiecaruia: sper să nu uit niciunul:D

6. sa faci o lista cu 10 lucruri care iti plac:
 
 E păcat că trebuie să mă rezum la 10 lucruri dar o să încerc:D. Prin urmare:

-iubesc natura în orice moment al zile, chiar dacă e soare sau plouă, îmi place să mă plimb și să hoinăresc
-îmi place muzica bună, de la classical, rock, până la raggae sau R&B, bună să fie:)(manele nu e muzic :D)
-îmi place să învăț skill-uri(să știu să fac din toate câte ceva și să încerc cât mai multe lucruri noi)
-îmi place ceaiul și ideea de liniște
-îmi place să nu mă simt inutil
-îmi plac motoarele și orice îmi trezește sentimentul de libertate
-îmi plac filmele, serialele(CSI, Criminal Minds, House MD:)) )
-îmi plac animalele
-îmi plac oamenii fericiți, copii în special, zâmbetul lor
 
-îmi place să cred că mai există măcar o fărâmă de iubire în lumea asta :)


 

Spovedanie pentru copilul din tine

De când nu te-ai mai spovedit? Erai mic, mergeai în grup la biserică și îi povesteai preotului cum îți minți părinții și cât de mult îl invidiezi pe Gigel că are jucării mai frumoase ca ale tale. După asta, undeva acolo, ceva s-a rupt. Poate n-ai mai simțit nevoia, poate ai uitat, poate că ai amânat...și ai rămas nemărturisit.

De când nu te-ai mai spovedit? și acum nu mă refer la taina sfântă, ci pur și simplu la o spovedanie cuiva apropiat. De când n-ai mai spus tot ce ai pe suflet cuiva?...tinzi să ții totul în tine crezând că oricum nimeni nu te-ar asculta, doar tu poți fi singurul cu adevărat conștient de trăirile tale și doar tu te poți înțelege.

Încerci să-ți ascunzi gândurile, să porți măști, să disimulezi, doar pentru a nu arăta ce simți cu adevărat. În fiecare zi altă mască, în fiecare zi mai grea, cu fiecare zi te simți mai străin de tine și simți cum noul tu pune stăpânire pe eul tău și devii, conștient sau nu, altcineva. Te uiți la cel ce ai fost și nu te mai recunoști.

Mai ții minte copilul care se bucura de fiecare clipă?

Mai ții minte copilul care zâmbea la soare?

Mai ții minte copilul liber?

Mai ții minte copilul sincer?

Mai ții minte copilul curat?

                              

Mă mai ții minte?

....................................................................

Ce am fost și ce am ajuns?

             Am fost iezi liberi, acum suntem oi într-o turmă păstorită de un cioban orb...

             Am fost păsări, acum ne târâm pe pământ cu aripile frânte sau am uitat să zburăm...

             Am fost flori, acum stă să cadă și ultima petală din corola noastră...

          Facem parte dintr-o lume profund desacralizată, o lume lipsită de repere în care am uitat să fim oameni. Ne-am pierdut absolut orice legătură cu umanitatea, și am ajuns să involuăm treptat spre subspecii care ne dezonorează profund. Deși aparent suntem într-un progres tehnologic și social colosal, suntem într-un profund regres uman și spiritual.

          Ne măsurăm existența în bancnote, nu în prieteni. Suntem în stare să ne vindem orice, până și părinții ca să facem rost de bani și să "devenim cineva", fără să ne dăm seama că defapt devenim nimeni. Am ajuns să trăim pentru bani, nu să trăim din bani. Banii ne guvernează gândul și simțurile pentru că știm că mercantilismul societății noastre ne va satisface toate instinctele atât timp cât buzunarul nostru le permite...și așa devenim animale. Împlinirea, prietene, nu o vei obține niciodată prin bani. Banii poate că îți aduc o aparentă stare de bine, de siguranță, dar pe măsură ce banii îți controlează toate simțurile, pe măsură ce devii ahtiat după "materialisme", calea spre împlinirea ta e iremediabil pierdută.

         Am ajuns să nu mai fim noi. Fie că o facem pentru a ne integra, fie că o facem de teama de a fi respinși de societate sau pur și simplu de rușine, majoritatea tindem să părem altcineva, să ne ascundem pentru a nu fi loviți, arătați cu degetul sau interpretați greșit. Ne e rușine să fim noi înșine, și încercăm să părem altcineva iar, în timp, masca începe să ne controleze și uităm cine am fost, uităm de unde am plecat, ne uităm rostul în viață și devenim doar una din oile oarbe și ascultătoare ale turmei sistemului.

         Nu mai avem principii. Toate reperele de educație și valoare pe care le deprinsesem în copilăria noastră s-au pierdut undeva în timp. Apreciem cum rage un manelist sau cum își unduiește șuncile o duduie scârboasă, iar când un om talentat își expune harul pentru care a muncit de când se știe, începem să aruncăm cu pietre în el și să-l ocărâm pentru că e diferit...pentru că el are talent și noi suntem invidioși...și astfel, piatră după piatră aruncată devenim din răi în mai răi, și ne afundăm tot mai mult în prăpastie și în întuneric.

Lovim, insultăm, vandalizăm, arătăm cu degetul, criticăm, urâm, invidiem, furăm, ucidem, trădăm, mințim, înșelăm...și avem impresia că toate acestea ne fac să simțim că trăim, când ele nu fac decât să ne scrie sentința.     De trăit am uitat să trăim demult...

        ...și asta pentru că am uitat să iubim. Oamenii secolului nostru au considerat iubirea demodată, și au transformat-o în ceva mai practic...în SEX. În ziua de azi totul se rezumă la SEX. Schimbăm parteneri fără să mai ținem cont de nimic, ne afișăm în public în cele mai josnice moduri posibile, ne delectăm ochii cu cele mai abjecte priveliști, și mai rău de atât este că nu ne simțim vinovați, pentru că societatea cultivă SEX-ul ca pe o normalitate, ca pe un firesc. SEX-ul e un mod de a-ți satisface un simplu instinct animalic, fără a te controla, e o formă profund demitizată a iubirii. Și deși cele două poate par atât de apropiate ca și înțeles SEX-ul e cel mai mare dușman al iubirii...SEX-ul se bazează doar pe plăcere și pe atracție fizică, și cum poți avea o relație durabilă cu cineva, cum poți să te echilibrezi ca om atunci când singurul lucru care te leagă de respectivul e învelișul lui estetic care îți generează trăiri orgasmice de moment. Iubirea înseamnă mult mai mult decât atât. Înseamnă comunicare, înțelegere, atracție și la alte niveluri decât cel instinctiv, înseamnă respect. Iubești cu adevărat doar atunci când, introspectiv, realizezi că ții mai mult la ființa iubită decât la propriul eu. IIUBIREA înseamnă fericire, iar fericirea înseamnă împlinire, nu plăcere, nu sex. Iubirea spre deosebire de sex, dăinuie în timp, ține de foame, ține de cald, și, cel mai important, iubirea te face mai bun și te împlinește.

Așa că, prietene, iubește, chiar dacă nu ești iubit, pentru că așa vei fi mai bun și mai împlinit cu tine însuți.

          Sunt conștient că spovedania mea e greu de înțeles într-o lume în care omul nu mai e om, e doar un animal guvernat de instincte, care alearga prin timp mai repede decat îi poate alerga sufletul, și atunci când se oprește din alergat constată că l-a pierdut pe drum...și continuă să trăiască fără suflet, în întuneric, în loc să se întoarcă și să-l caute.
          Sper ca măcar cu ocazia acestor zile să ne spovedim fiecare păcatele măcar nouă înșine dacă nu împărtășindu-le și altora, pentru că doar prin mărturisire vom putea fi iertați atât de Cel de sus cât și de conștiința noastră. Doar așa vom putea renaște, doar așa vom putea să ne împăcăm cu noi, să ne echilibrăm și să redevenim Oameni. Astfel vom putea să schimbăm lumea în care trăim și să primim din nou lumina după care sufletul nostru tănjește, dar trupul e prea orb ca să o vadă.  

Să dăruim din lumina noastră iubind și facem copilul din noi fericit!

                                   

 
PAȘTE FERICIT!

Mi-e rușine că sunt om!

"Cu cât cunosc mai mulți oameni cu atât iubesc mai mult animalele"

         Scriu acest articol influențat de un clip pe care l-am văzut la TV, precum și de alte clipuri pe care le-am găsit  ulterior pe youtube. E de ajuns să dai un search pe renumitul site de filmulețe cu "animal violence" și vei descoperi cele mai terrifiante și urâte scene pe care le vei vedea vreodată: cai bătuti pâna iși dau duhul pe stradă, câini mutilați, pisici cu care se joaca fotbal, iepuri cărora li se taie urechile, lupte între cocoși...și asta e doar o formă verbală de a le enumera. Nu știu câți dintre voi aveți puterea să vedeți măcar unul din aceste clipuri, dar sunt sigur că după ce îl veți viziona vă veți simți mult mai mic și vă va fi rușine că faceți parte din aceeași specie cu acei criminali.
          Am văzut multe clipuri...destule cât să îmi fac rău mie însumi și să mă determine să scriu acest articol. Ca de obicei eu nu obișnuiesc să insult sau să aplic corecții fizice, deși în acest caz cred că nici cele mai crunte dureri aplicate idioților care mutilează animale nu sunt de ajuns. Eu obișnuiesc mai mult să judec și să încerc să identific problemele care cauzează un astfel de comportament și felul în care ar putea fi combătute. Din punct de vedere psihologic o persoana care mutilează un animal are o problemă patologică gravă. În definirea psihologică a unui individ se ține cont de o serie de factori, iar acest fapt de a face rău animalelor este considerat a fi unul din cele mai grave forme de tulburari psihotice. Ea apare de multe ori la criminali în serie. Majoritatea criminalilor în serie care au bântuit lumea asta de-a lungul timpului, în copilaria lor, obișnuiau să chinuie animalele fără a simți pic de remușcări. Ted Bundy, considerat a fi cel mai prolific criminal în serie din lume, după cum povestea chiar el, obișnuia să arunce animale de la fereastra casei lui apoi alerga la locul în care aterizaseră doar ca să le vadă suferind. Astfel de persoane care au senzații orgasmice atunci când văd suferința în fiintele din jurul lor au probleme psihice grave(una din ele fiind o boală psihică nativă aproape incurabilă și numită generic Lipsa Compasiunii - Lack of Compassion), probleme care pot degenera de la simple mutilări asupra unor animale, până la crime odioase împotriva semenilor. În străinătate, în țările civilizate, se fac aprecieri psihologice periodice fiecărui individ, astfel că, în cazul în care dezvoltă astfel de laturi, ele să fie corectate. În România și în țările mai putin dezvoltate o astfel de evaluare este inexistentă și imposibil de implementat, și putem să trăim printre criminali fără să ne dăm seama. În orice caz, ceea ce vreau să subliniez, este că persoanele care fac ceea ce fac indivizii ăștia animalelor sunt persoane bolnave care trebuie izolate și tratate, nu lăsate să distrugă suflete.
             Acum multi vor spune că, dacă ar putea, i-ar lua pe distrușii care au facut asta și i-ar supune la mutilări ca să vadă și ei ce a simțit bietul animal. Asta e o gândire total gresită pentru că alimentează și mai mult violența! Dacă violența naște violență atunci lumea chiar este cu adevărat pierdută...nu mai există cale de întoarcere. A-i chinui pe ei așa cum și ei au făcut-o înseamnă a deveni și tu asemenea lor. Soluția cu adevărat corectă, din punctul meu de vedere ar fi realizarea unor expertize psihologice periodice obligatorii pentru fiecare individ în parte, iar, în cazul în care unul din ei arată cele mai mici semne că ar fi capabil să facă o asemenea monstruozitate, să fie izolat de societate, internat și tratat, deși, mărturisesc, a trata un astfel de individ e aproape imposibil. Există tehnici ceva mai avansate prin intermediul cărora se poate influența subconștientul prin terapii continue și pot fi inhibate anumite instincte, cum este cel criminal, însă, nimeni nu poate garanta că aceste tehnici sunt total eficiente. Astfel de tulburați psihici trebuie închiși, pentru că noi, și mai mult decât atât, animalele, poate cele mai pure ființe care habitează lumea asta, sunt în pericol datorită lor. Am vorbit mai mult de cei care au deprins aceste tulburări fie nativ, fie în perioada de educare. Mai există o categorie a acestor mutilatori, și anume aceia care nu au instincte criminale exacerbate, ci, care produc suferință animalelor din simplu teribilism și pentru că li se pare lor că e COOL. Am văzut multe filmulețe făcute pe youtube doar din teriblism și din mania de a obține cât mai multe vizualizări. Astfel de persoane care nu au tulburări psihice grave, ci sunt doar slab dotați intelectual și nu pot discerne între corect și incorect datorită unei educații defectuoase pot fi mult mai ușor reparați decât cei care produc chin din plăcere.

         Revenind la săracul animal, poate că poți citi pe chipul lui frică, teamă, durere, mai ales atunci când privește tremurat la oamenii din jurul lui, însă undeva acolo, în sclipirea din ochii lui încă mai vezi speranța. Încă mai vezi o oaza de dragoste, și asta pe mine, ca om, mă face să mă simt mic...un animal ca el are mai multă ambiție, mai mult devotament, mai multă putere decât noi am putea să avem vreodată...
          Iubesc animalele și consider că un animal îți poate fi un mai bun prieten decât o mie de oameni, pentru că te iubește necondiționat. El nu vede pătura socială, gradul de inteligență sau dacă ești îmbrăcat de mii de euro sau din IDM...el te iubește pentru ceea ce ești înăuntru nu pentru ceea ce pari a fi...și, cine nu-și dorește să aibă un astfel de prieten?

Pentru a putea auzi clipul recomand ca mai întîi să opriți muzica de fundal din bara din dreapta jos

Clipul care m-a determinat să scriu articolul

Unui cățeluș i s-au tăiat în repetate rânduri lăbuțele, faptă presupus comisă de un vecin care avea un conflict cu stăpânul micuțului

...Dacă aveți întâmplări sau alte clipuri care v-au impresionat postați-le...

TU IUBEȘTI ANIMALELE?

Lipsuri

Mi-e foame de iubire, de vise sunt slăbit

Pășesc nisip crescut din scrumul meu încins

Aș înghiti un sunet, cuvântu-ți nerostit

Să-i sufle sufletului meu că nu m-am stins.

Mi-e sete de speranță, zadarnic m-am uscat

Pierdut prin întuneric și luna m-a lipsit

Aș bea o picatură din plânsul-ți neudat

Să-nroureze crinul din spiritu-mi pălit...

Mi-e frig de credință, pierdut sunt în păcat

Îmi tremură cuvântul și-am înghețat în mine

Aș îmbrăca și zdrențe din trupu-ți nepurtat

Să îmi trezească gânduri pierdute prin suspine.

.................................................................

Rece mă-ngrop în mine, cenușa mea mă plânge..

Țărâna îmi e lacul în care mort mă scald.

Cuvântul tău mă cheamă, sărutul tău mă frânge..

Mănânc și beau din tine...și mi-e cald..

Oh, scars!

         Poate că unii, dacă nu majoritatea, m-ar considera nebun pentru că am pierdut o noapte pentru a urmări decernarea premiilor Oscar. Cert e că am facut-o, principalul motiv fiind acela de a vedea un show adevărat, pentru că nu există festivitate mai mare decât aceasta.

         Showul nu mi-a înșelat deloc așteptările. A fost cu adevărat o celebrare a stilului și grandorii, a talentului, ambiției și creativității. Nu plecasem din start cu un favorit, ci am vrut să urmăresc festivitatea obiectiv și să mă bucur de fiecare moment. Așa am și făcut. Au fost foarte multe momente care m-au impresionat. De la partiturile comice ale lui Steve Martin și Alec Baldwin, sau nonconformismul obișnuit al lui Ben Stiller care a venit deghizat în una din creaturile din Avatar, până la tributurile emoționante ale diverșilor artiști care ne-au părăsit anul trecut, ca Patrick Swayze sau Michael Jackson. În fine. Nu o să stau să povestesc, sunt sigur că, pentru aceia dintre voi care nu l-au văzut, vor avea ocazia să urmărească clipuri pe youtube.

         Principalul scop pentru acest post este dat defapt de o frustrare pe care mi-a creat-o această festivitate. Și această frustrare se referă la faptul că mi-am dat seama cât de departe suntem noi ca și națiune. Ce diferență enormă este între un show de atât de mult bun simț și stil ca Oscarul, și așa zisele showuri ale noastre. Cât de frumos își celebrează ei talentele și nu uită absolut nicio personalitate, indiferent dacă ea a îmbătrânit sau a decedat, comparativ cu noi care promovăm antitalentele și pițiponceala și uităm de artiștii adevărați lăsâdu-i să-și zbată talentul în sărăcie. Cât de mult suflet pun acei oameni în ceea ce fac și cât de mult înseamnă pentru ei munca, în timp ce noi nu știm cum să facem să muncim cât mai puțin. Cât de umil și cu câtă prestanță s-au prezentat fiecare din personalități, cu câtă decență și-au acceptat premiul sau și-au felicitat colegii, prietenii pentru premiul obținut, în timp ce la noi decența e undeva departe, iar bunul simț și-a dat duhul demult. Mi-am dat seama că suntem departe. Mi-am dat seama că faptul că suntem considerați țară a lumii a treia e defapt o supraestimare...Suntem nimeni, și mai rău de atât este că nu vrem să devenim cineva...

Oscarul pentru mine a fost ceva sublim, dar, a lăsat și cicatrici...Oh, scars!
 
Pentru cei care vor să vadă showul pe youtube pot da click aici!

Eurovision 2010 - păreri personale

Am scris acest post pentru că am vrut să-mi dau şi eu că părerea despre melodiile participante la preselecţia românească pentru Eurovision. Sunt pasionat de muzică şi urmăresc fenomenul de mulţi ani, şi am descoperit că foarte rar se întâmplă ca la Eurovision să meargă cele mai bune melodii. De cele mai multe ori la o astfel de preselecţie publicul este cel care face alegerea corectă şi cea mai potrivită, pentru că el simte cel mai bine artistul, însă, în România, publicul nu este atât de important. Aici de cele mai multe ori deciziile publicului au fost distruse şi desfiinţate de juriu, un juriu ales pe sprânceană, format din oameni trecuţi care nu-şi acceptă bătrâneţea, şi afundă muzica românească în stiluri vechi, de fiecare dată votând cele mai clasice şi mai neadecvate melodii pentru Eurovision. Deaceea foarte rare au fost ocaziile în care un artist adevărat a mers mai departe din decizia juraţilor, de cele mai multe ori ei alegând pe cineva care e doar un solist bun, uitând şi de natura artistică a reprezentaţiei, de charismă, de efectul psihologic al personajului...trăsături pe care doar publicul le poate evidenţia obiectiv. Nimic nu mă face să cred că şi anul acesta va fi la fel, însă, mi-am permis să fac şi eu puţin pe juratul pe blogul meu.
Anul acesta sunt melodii foarte slabe participante la Eurovision. O să le prezint pe fiecare în parte iar apoi o să fac şi eu un top al melodiilor pe care le consider cele mai potrivite, precum şi o anticipare a celor ce, cred eu, din păcate, că vor câştiga.

PS: dacă doreşti să asculţi melodia, înainte de a da play clipului dezactivează muzica de fundal a blogului

Razvan Krivack - Jack Pott

      Teoretic e o melodie bine compusă. Se înscrie într-un rock classic cu influențe new wave, însă melodia e mult prea lentă și mult prea plată, în ciuda "floricelelor" pe care încearcă să le facă Krivach. În niciun caz nu are șanse la Eurovision, dar e de remarcat că e un rock bun cum rar se mai cântă în România. Cred că nu are nicio șansă la preselecția românească întrucât nu are deloc notorietate artistul, poate șansa lui să fie în mâinlie juriului, însă, în niciun caz nu va câștiga preselecția, ceea ce e un lucru bun, pentru că, deși cântă muzică bună, n-ar fi avut nicio șansă la Eurovision

Luminița Anghel, Tony Tomas, Adrian Piper - Save their lives

Melodia merge pe principiul că dacă aduni mulți dinăia buni și îi pui să cânte, orice ar cânta, au succes. Din păcate melodia nu pune în valoare nici capacitățile vocale senzaționale ale Luminiței Anghel, nici genialul timbru country ale lui lui Tămaș. Melodia nu e cine știe ce, nici ca mesaj, nici ca și compoziție. Cu toate acestea, având în vedere numele implicate în acest proiect muzical, sunt sigur că vor obține destul de multe voturi și probabil au cele mai mari șanse să câștige, din păcate.. În orice caz, la Eurovision vor fi un fel de Monica Anghel și Marcel Pavel, deci vom fi primii din coadă. Nu e genul de muzică cerută pe piața europeană, și nici genul de cântec reprezentativ pentru Eurovision.

Paula Seling & Ovi - Playing with fire

Îmi place ideea de duel al pianelor. Îmi place background-ul melodiei. Versurile nu sunt cine știe ce, dar melodia e "cachy", refrenul este ușor de reținut, iar stilul pop - house e destul de antrenant. E o melodie bine construită pentru radio și dacă ar fi bine promovată ar putea ajunge un hit cu adevărat. Ar avea șanse mari la Eurovision, pentru că e altfel, are și ceva special în ceea ce privește solo-urile de pian. Din păcate cred că Paula Seling nu va fi prea mult votată de publicul românesc,așa că nu văd a avea șanse foarte mari la câștigarea preselecției, deși aceasta este una din melodiile c[reia eu unui îi dau șanse la Oslo.

Dalma - I'm running    

Îmi place mult de Dalma, atât vocal cât mai ales felul de a cânta în engleză. Are o pronunție aparte și o intonațíe foarte plăcută atunci când cântă în engleză. Din păcate melodia e foarte plată și nu-i accentuează deloc calitățile muzicale. Aș fi preferat să cânte o melodie compusă de Moga, se pare că rămâne unul din puținii care știe să scoată în evidență calitățile unui artist. Din păcate melodia nu are nimic, e mai mult decât comună, poate doar faptul că e ușor de reținut ca și refren, dar nu are nimic special deci cu siguranță nu va trece de preselecție, cu atât mai puțin să ajungă în Norvegia.

                                                           

Alexandra Ungureanu - Crazy

Mi se pare o melodie cât de cât bună comparativ cu celelalte. Îmi place stilul Alexandrei Ungureanu și felul în care cântă gen Dido. Nu-mi place faptul că melodia nu are nimic special care s-o facă a fi perfectă. Însă având în vedere celealte melodii, cred ca ar fi o alegere destul de bună pentru Eurovision. Melodia ar prinde la radio, ar fi usor de promovat, ar trebui gândit însa un show special care s-o facă să fie votată pentru că Alexandra Ungureanu are mari probleme la partea de prezență scenică. Deși are un stil muzical mai "american", și e mai greu suitabilă pentru Europa, e posibil să aibe șanse. Trebuie doar să treacă de preselecție.

Pasager - Running out of Time

Cred că ar trebui să emigreze în America. Au un stil tipic rockului american, gen U2, sau mai nou, Hider, Nickleback. Plus ca vocea solistului e special mulată pe un hard rock comercial și ar face senzație în State. Europa însă e prea puțin animată de acest gen muzical. Melodia e bună, dar nu are sanse la Eurovisionul mare. Judecând însă și după multitudinea de maneliști care se vor simți nevoiți să voteze la preselectie, va fi foarte greu pentru formație să obțină un loc bun. Însa, cum am spus, bine ar face să emigreze. Chiar sunt talentati oamenii, și Romania e mult prea redusă ca să aprecieze un astfel de gen muzical. Deci da pentru ei, nu pentru Eurovision...

Lora & Sonny Flame - Come Along

O îmbinare stupidă între un raggae a la Sean Paul și niște ritmuri tradiționale românești care sunt combinate într-un kitsch de exceptie. Sper să vadă asta și publicul, deși, judecând după subspecia celor care vor vota, mă îndoiesc...ar fi stupid să ia macar un vot o astfel de pseudo-creatie. Unde nu mai pui că și raggae-ul ăla trebuie făcut într-un anumit fel, nenea ălă care se pretinde a fi mare raggaetonner, mai are foarte muuult de muncă...Cred că marley se răscolește în mormânt


PS: Știu că raggae-ul a evoluat mult de la Marley, și îmi place stilul lui Sean Paul de exemplu. Dar ce am ascultat aici e sub orice critică...

 Hotel FM - Come as one

Voce bună, melodie frumoasă, lentă, bine compusă, background muzical frumos orchestrat, nicio șansă la Eurovision pentru că e mult prea plată și e greu de promovat, nu are nimic special care să atragă, e greu de fredonat....deci, no chance...

Zero - Lay me down

Mie imi place mult formatia asta. Soft rockul melodiei e foarte fain și plăcut. E o melodie de radio, usor de promovat, plăcuta, un mesaj frumos, bine cântată in engleză. E probabil puțin prea plată și nu are nimic care sa te facă să zici This is the one, dar are un stil asemănător cu rockul englezesc, rock foarte popular în Europa(vezi Cold Play), deci, cred că ar avea mari șanse să prinda la publicul Eurovision, plus că ar fi și usor de promovat fiind o melodie de radio. Cred că Zero are și notorietate, și e posibil să fie votată și chiar să obțină un punctaj bun la în preselecție. PRobabil juriul va fi cel care o va desființa, din păcate, ca de obicei. Cu toate astea se vede că lipsește Moga și aici.

Lucia Dumitrescu - See you in heaven
 

WTF?:-|... de ceeeee?

Am identificat următoarele probleme ale melodiei:
- Michael Jackson cânta pop-rock, și dacă vrei să-i faci un tribute nu face un dance
- melodia e compusă din părticele ale melodiilor lui Michael Jackson, dar sunt combinate destul de prost
- melodia e într-un stil invechit, se vede că e compusă de Mircea Romcescu
- engleza e foarte de cacao
- sunt fan Michael Jackson de la 2 ani, și urăsc tributele de rahat...trebuie doar să dai search pe youtube, MJ tribute, și o să găsești mii de tribute adevărate cântate cu stil...păcat, îmi plăcea Lucia Dumitrescu
Overall, cred că ar avea șanse doar pentru că e ceva diferit și pentru că valorifică moartea lui MJ. Însă, oricum, șansele ar fi foarte mici. E mai mult o bătaie de joc decât un tribute bun...păcat:(

Paula seling & Kamara - It's not too late

Mie îmi place melodia. E într-un stil gen "Cherish the love""(Pappa Bear), dar rappul frantusesc îi dă un iz aparte și face melodia specială. Îmi place cum sună precum și versurileși felul în care este compusă, inclusiv acutele ridicate ale Paulei Seling și cred că ar avea șanse la Eurovisionul mare, dar sigur nu va trece de preselecție.

Lulu & the Puppets - Searching for Perfect Emotion

Se pare că avem și noi un Taylor Hicks. Are o voce puternică, și îmi place mult faptulcă melodia este foarte antrenantă, precum și felul de a o interpreta în forță. Nu am auzit astfel de soliști în România până acum, și mă bucur că am descoperit unul. Versurile sunt bune și refrenul este ușor de reținut. Poate că ar avea șanse la Eurovisionul mare, dar lipsa de notorietate în Romania va face foarte greu să treacă de preselecție...

Anda Adam & Conect-r - Surrender

Un kitsch mai mare chiar ca si Lora & Sonny Flame - Come Along...voce de cacao, raggae de cacao, engleza de cacao, melodie de cacao, prezență scenică pițiponcesc-kitschoasă...nu stiu cum a ajuns așa ceva în finală...

PS:(to AA) măcar dacă te îmraci așa pe scenă, învață să dansezi...
PS:(to CR) învață să cânți

Tina G. - Love is war

 Poate cea mai promovată melodie de până acum. Are un stil emo mai house-at, nu sună rău melodia dar am o impresie vagă că e o melodie semi-plagiată. În orice caz melodia sună bine și e altfel. Până și solista, Tina, e altfel, are stil fără să fie kitschoasă, are un fel de a fi aparte, și pare foarte naturală pe scenă. Ar putea să prindă la Eurovisionul mare, si cred că are șanse mari să treacă de preselecție, cel puțin de votul publicului. Juriul ca de obicei va lua decizia finală, și ca de obicei va lua o decizie total gresită și bazata pe niște vechi nepotisme...

Alexa - Baby

 Mie imi plăcea mult Alexa de la Megastar. În cazul de fața melodia e mult prea de baștină, în sensul de comună, plus ca mi se pare că sunt breșe mari în pronunția în engleză a Alexei. Mi-ar părea bine pentru ea să obțină un punctaj bun, dar melodia nu merită să meargă la Eurovision, pentru ca nu prea are nimic special...e mult prea repetitivă și plată...iar mesajul e irelevant conturat și versurile sunt proaste.

Cătălin Josan - Around Around

Iar mi-e dor de Moga. Dacă melodia ar fi fost mai bine compusă, ar fi avut șanse mari, pentru ca Josan e un solist bun. Nu mi se pare deloc potrivită îmbinarea între stilul Ricky martin(gen She bangs) și acordurile de horă românească...

TOPUL MEU:

1. Paula Seling& Ovi - Playing with fire
2. Zero - Lay me down
3. Tina G. - Love is war
4. Lulu & the Puppets - Searching for Perfect Emotion
5. Alexandra Ungureanu - Crazy
6. Luminţa Anghel, Tony Tomas, Adrian Piper - Save their Lives
7. Paula Seling & Kamara - Its not too late
8. Pasager - Running out of Time
9. Cătălin Josan - Around Around
10. Razvan Krivack - Jack Pott
11. Alexa - Baby
12. Hotel FM - Come as one
13. Dalma - Im running
---Lora & Sonny Flame - Come Along
---Lucia Dumitrescu - See you in heaven
---Anda Adam & Conect-r - Surrender


Din păcate topul meu e iluzoriu şi imposibil practic. În relaitate, din păcate, cred că va fi următorul clasament:

1. Luminţa Anghel, Tony Tomas, Adrian Piper - Save their Lives
2. Razvan Krivack - Jack Pott
3. Alexandra Ungureanu - Crazy
4. Tina G. - Love is war
5. Paula Seling& Ovi - Playing with fire
6. Anda Adam & Conect-r - Surrender
7. Paula Seling & Kamara - Its not too late
8. Zero - Lay me down
9. Cătălin Josan - Around Around
10. Dalma - Im running
11. Lulu & the Puppets - Searching for Perfect Emotion
12. Lora & Sonny Flame - Come Along
13. Lucia Dumitrescu - See you in heaven
14.  Pasager - Running out of Time
15. Alexa - Baby
16. Hotel FM - Come as one



Voi reveni după concurs să văd dacă am avut dreptate:). Sper totuşi să câştige cei care merită şi care au o şansă la Oslo. Şi mai sper ca de data asta juriul să nu mai strice cu subiectivismul lui părerea obiectivă a publicului.

UPDATE: Se pare că până la urmă a ieșit cine îmi doream și eu să iasă. Mă bucur. Sper să facă o figură bună la Oslo. În orice caz, ceva mai bun de atât nu aveam de unde să trimitem, așa că măcar știm că am făcut cea mai bună alegere în condițile date:)