Spovedanie pentru copilul din tine

De când nu te-ai mai spovedit? Erai mic, mergeai în grup la biserică și îi povesteai preotului cum îți minți părinții și cât de mult îl invidiezi pe Gigel că are jucării mai frumoase ca ale tale. După asta, undeva acolo, ceva s-a rupt. Poate n-ai mai simțit nevoia, poate ai uitat, poate că ai amânat...și ai rămas nemărturisit.

De când nu te-ai mai spovedit? și acum nu mă refer la taina sfântă, ci pur și simplu la o spovedanie cuiva apropiat. De când n-ai mai spus tot ce ai pe suflet cuiva?...tinzi să ții totul în tine crezând că oricum nimeni nu te-ar asculta, doar tu poți fi singurul cu adevărat conștient de trăirile tale și doar tu te poți înțelege.

Încerci să-ți ascunzi gândurile, să porți măști, să disimulezi, doar pentru a nu arăta ce simți cu adevărat. În fiecare zi altă mască, în fiecare zi mai grea, cu fiecare zi te simți mai străin de tine și simți cum noul tu pune stăpânire pe eul tău și devii, conștient sau nu, altcineva. Te uiți la cel ce ai fost și nu te mai recunoști.

Mai ții minte copilul care se bucura de fiecare clipă?

Mai ții minte copilul care zâmbea la soare?

Mai ții minte copilul liber?

Mai ții minte copilul sincer?

Mai ții minte copilul curat?

                              

Mă mai ții minte?

....................................................................

Ce am fost și ce am ajuns?

             Am fost iezi liberi, acum suntem oi într-o turmă păstorită de un cioban orb...

             Am fost păsări, acum ne târâm pe pământ cu aripile frânte sau am uitat să zburăm...

             Am fost flori, acum stă să cadă și ultima petală din corola noastră...

          Facem parte dintr-o lume profund desacralizată, o lume lipsită de repere în care am uitat să fim oameni. Ne-am pierdut absolut orice legătură cu umanitatea, și am ajuns să involuăm treptat spre subspecii care ne dezonorează profund. Deși aparent suntem într-un progres tehnologic și social colosal, suntem într-un profund regres uman și spiritual.

          Ne măsurăm existența în bancnote, nu în prieteni. Suntem în stare să ne vindem orice, până și părinții ca să facem rost de bani și să "devenim cineva", fără să ne dăm seama că defapt devenim nimeni. Am ajuns să trăim pentru bani, nu să trăim din bani. Banii ne guvernează gândul și simțurile pentru că știm că mercantilismul societății noastre ne va satisface toate instinctele atât timp cât buzunarul nostru le permite...și așa devenim animale. Împlinirea, prietene, nu o vei obține niciodată prin bani. Banii poate că îți aduc o aparentă stare de bine, de siguranță, dar pe măsură ce banii îți controlează toate simțurile, pe măsură ce devii ahtiat după "materialisme", calea spre împlinirea ta e iremediabil pierdută.

         Am ajuns să nu mai fim noi. Fie că o facem pentru a ne integra, fie că o facem de teama de a fi respinși de societate sau pur și simplu de rușine, majoritatea tindem să părem altcineva, să ne ascundem pentru a nu fi loviți, arătați cu degetul sau interpretați greșit. Ne e rușine să fim noi înșine, și încercăm să părem altcineva iar, în timp, masca începe să ne controleze și uităm cine am fost, uităm de unde am plecat, ne uităm rostul în viață și devenim doar una din oile oarbe și ascultătoare ale turmei sistemului.

         Nu mai avem principii. Toate reperele de educație și valoare pe care le deprinsesem în copilăria noastră s-au pierdut undeva în timp. Apreciem cum rage un manelist sau cum își unduiește șuncile o duduie scârboasă, iar când un om talentat își expune harul pentru care a muncit de când se știe, începem să aruncăm cu pietre în el și să-l ocărâm pentru că e diferit...pentru că el are talent și noi suntem invidioși...și astfel, piatră după piatră aruncată devenim din răi în mai răi, și ne afundăm tot mai mult în prăpastie și în întuneric.

Lovim, insultăm, vandalizăm, arătăm cu degetul, criticăm, urâm, invidiem, furăm, ucidem, trădăm, mințim, înșelăm...și avem impresia că toate acestea ne fac să simțim că trăim, când ele nu fac decât să ne scrie sentința.     De trăit am uitat să trăim demult...

        ...și asta pentru că am uitat să iubim. Oamenii secolului nostru au considerat iubirea demodată, și au transformat-o în ceva mai practic...în SEX. În ziua de azi totul se rezumă la SEX. Schimbăm parteneri fără să mai ținem cont de nimic, ne afișăm în public în cele mai josnice moduri posibile, ne delectăm ochii cu cele mai abjecte priveliști, și mai rău de atât este că nu ne simțim vinovați, pentru că societatea cultivă SEX-ul ca pe o normalitate, ca pe un firesc. SEX-ul e un mod de a-ți satisface un simplu instinct animalic, fără a te controla, e o formă profund demitizată a iubirii. Și deși cele două poate par atât de apropiate ca și înțeles SEX-ul e cel mai mare dușman al iubirii...SEX-ul se bazează doar pe plăcere și pe atracție fizică, și cum poți avea o relație durabilă cu cineva, cum poți să te echilibrezi ca om atunci când singurul lucru care te leagă de respectivul e învelișul lui estetic care îți generează trăiri orgasmice de moment. Iubirea înseamnă mult mai mult decât atât. Înseamnă comunicare, înțelegere, atracție și la alte niveluri decât cel instinctiv, înseamnă respect. Iubești cu adevărat doar atunci când, introspectiv, realizezi că ții mai mult la ființa iubită decât la propriul eu. IIUBIREA înseamnă fericire, iar fericirea înseamnă împlinire, nu plăcere, nu sex. Iubirea spre deosebire de sex, dăinuie în timp, ține de foame, ține de cald, și, cel mai important, iubirea te face mai bun și te împlinește.

Așa că, prietene, iubește, chiar dacă nu ești iubit, pentru că așa vei fi mai bun și mai împlinit cu tine însuți.

          Sunt conștient că spovedania mea e greu de înțeles într-o lume în care omul nu mai e om, e doar un animal guvernat de instincte, care alearga prin timp mai repede decat îi poate alerga sufletul, și atunci când se oprește din alergat constată că l-a pierdut pe drum...și continuă să trăiască fără suflet, în întuneric, în loc să se întoarcă și să-l caute.
          Sper ca măcar cu ocazia acestor zile să ne spovedim fiecare păcatele măcar nouă înșine dacă nu împărtășindu-le și altora, pentru că doar prin mărturisire vom putea fi iertați atât de Cel de sus cât și de conștiința noastră. Doar așa vom putea renaște, doar așa vom putea să ne împăcăm cu noi, să ne echilibrăm și să redevenim Oameni. Astfel vom putea să schimbăm lumea în care trăim și să primim din nou lumina după care sufletul nostru tănjește, dar trupul e prea orb ca să o vadă.  

Să dăruim din lumina noastră iubind și facem copilul din noi fericit!

                                   

 
PAȘTE FERICIT!