"Azi furăm zâmbete" este o acțiune de suflet inițiată de câțiva Oameni cum puțini se mai găsesc în zilele noastre, persoane care vor să aducă zâmbete și fericirea unor copii care nu au avut șansa unei vieți normale și lipsite de griji.
Prin urmare, toți cei care doriți să vă implicați și să faceți fericiți sufletele unor copilași, sunteți așteptați pe 4 octombrie 2010 la "La Mama", lângă Ateneul Român, Str. Episcopiei nr. 9, ora: 13:00. În acea zi ne vom întâlni, vom pune mână de la mână (măcar 10 RON/pers) și vom merge să cumpărăm fructe, dulciuri, rechizite și jucării pentru copii dintr-un orfelinat din București. Îi vom face fericiți și să se simtă speciali, măcar pentru câteva ore, iar la rândul nostru ne vom ferici cu zâmbetele și îmbrățișările lor. Un mic lucru pentru noi, o bucurie pentru ei!
Vă așteptăm să participați! Mai multe informații găsiți și pe facebook la următoarea adresă (event) unde vă puteți înscrie și lua date de contact:
Se pare că astăzi blogul meu a atins 10000 de vizualizări. Asta înseamnă că în cele aproape 10 luni de când am creat blogul, a fost vizitat de aproape 1000 de ori pe lună. O altă statistică ar spune că aproape 150 de persoane mi-au vizitat blogul de la crearea lui. M-aș bucura ca măcar o mică parte din cei ce m-au vizitat să fi înțeles gândurile mele și să fi simțit ceva atunci când m-au citit. Dacă măcar unul din cei ce au trecut pe aici a rămas impresionat și a fost schimbat atunci mă simt împlinit pentru că acțiunile mele nu au fost în zadar și am reușit să-mi respect promisiunea inițială, aceea de găsi Oameni și de a promova ideea de Om.
Nu știu cum se procedează în blogosferă, și nici nu sunt un blogger care postează des, ci doar atunci când are inspirație, chef și timp, dar cred că merită să sărbătoresc. Pe de altă parte eu nu mă pricep la sărbătorit, așa că am decis să fac ceva ce nu am mai făcut niciodată...
Prin urmare voi posta câteva din desenele mele, pe care doar eu le văzusem până acum, și pe care m-am gândit că ar fi timpul să le și împărtășesc. Țineți seama de faptul că nu sunt un desenator foarte bun și îmi recunosc lipsa talentului, așa că ar fi de preferat să fiți îngăduitori și să apreciați mai mult ideea din spatele desenului decât calitatea lui mai...precară. Deasemenea majoritatea desenelor mele implică nuduri, forme feminine pe care unii le-ar considera obscene, pentru mine este o forma de artă și încerc să transmit mesaje prin intermediul feminității. Sper să le și înțelegeți!
Acesta este cadoul meu pentru cei ce vizitează colțul meu de virtualitate. Sper să continue să-l viziteze și după ce văd nepriceperea mea și să ne comentăm cu bine la 20000!
În ultimele zile anumite amintiri mi-au fost reactivate de unele discuții și am început să retrăiesc o perioadă destul de tristă din viața mea. Judecând-o la "călduț", pentru că mi-ar fi fost imposibil să o judec la rece având în vedere că sunt inevitabil subiectiv, am identificat două concepte, acela de Stare și acela de Sentiment, concepte care, cred eu, descriu cel mai bine acel zbucium și pe care voi încerca să îl prezint, făcând o referire cât mai impersonală și la motivele pentru care am început să scriu acest articol.
Prin urmare mă voi referi în principal la stări, pentru că ele sunt cele care ne guvernează ființa, practic Omul fiind o successiune de stări. Am identificat ca existând două tipuri de stări, în funcție de sursa care le creează: stări autoinduse folosind anumite metode pe care le voi prezenta ulterior, și stări curate, nepătate, izvorâte nemijlocit dintr-un sentiment. Cele din urmă sunt caracteristici fundamentale ale unui Om (și când spun om mă refer la conceptul fundamental de Om pe care încerc să-l promovez prin blogul meu) întrucât "a simți" este cea mai de preț calitate pe care o avem. Din păcate tot mai mulți tindem să ne suprimăm sentimentele, tindem să le controlăm, și în final, să ajungem să uităm să simțim...astfel ne pierdem calitatea de Om și ne transformăm într-un animal social profund bolnav.
Atunci când tindem să ne controlăm sentimentele ne îndreptăm spre a ne autoinduce stări prin anumite procedee mai mult sau mai puțin pozitive, sau, în unele cazuri, spre a ne anula stările prin procedee similare. Ca să fie totul mai clar, voi da câteva exemple. Există persoane care își crestează cu lama venele doar pentru a simți endorfinele eliberate de senzația de durere. Alții folosesc tehnici mai cunoscute și mai vechi, complet distructive, și aici mă refer la droguri, fie că se fumează, trag pe nas sau injectează. Pe de altă parte există persoane care își induc stări pentru a anula efectul altor stări așa cum am spus și mai devreme. Aici exemplul cel mai pregnant este al alcoolicului care încearcă să-și înnece amarul și să uite de alte "necazuri", sorbind din licorile lui Bachus, sau ale fumătorului. Există deasemenea și multe alte moduri de a-ți crea stări, însă mă voi referi la toate folosind cuvântul Drog.
Toate aceste stări artificial create oferă anumite senzații temporare. Unele îți dau o senzație de fericire, altele te proiectează în alte lumi și-ți dau senzația de evadare din realitate, îți dau curajul de a face lucruri pe care în stare lucidă ai fi fost prea lipsit de curaj să le realizezi, îți scot la suprafață cele mai adânci dorințe sau îți ascund cele mai aprigi suferințe. Din păcate toate aceste Droguri, substanțe provocatoare de stări temporare, ajung să te distrugă și să te facă să-ți pierzi statutul de Om. Din moment ce tinzi să-ți controlezi senzațiile sau să-ți creezi singur stări fără vreun fundament sentimental, totul în pur scop de așa-zisă distracție, în timp vei ajunge să fii controlat de aceste stări și de lumea iluzorie, falsă și destructivă pe care ți-o crează. În felul asta îți vei pierde sufletul, pentru că ți l-ai vândut pentru niște senzații amăgitoare în loc să-l cultivi prin sentiment. Poți avea cele mai pure și frumoase stări într-un mod natural, fără a fi nevoie să apelezi la variante dubioase... trebuie doar să înveți să simți. Motivele pentru care un individ începe să consume și se complace în a consuma sunt multiple.
Principalul motiv este societatea. Trăim într-o societate care promovează stările temporare umane, planificându-i individului, inconștient, aproape orice pas. Societatea noastră este proiectată asemenea unei mașină cu stări (state machine), o mașină care inevitabil își robotizează și algoritmizează indivizii componenți și respectivii își pierd statutul de Oameni, devenind doar niște mecanisme seci și lipsite de valoare. Din păcate din ce în ce mai mult se accentuează antonimia -component al societății | om- și asta în principal din cauza tendinței de control al omului din partea societății, și al sentimentelor din partea individului, un cerc vicios care în timp va duce la autodistrugerea lumii. Pe lângă societate, care indiscutabil este vinovată pentru multe din lipsurile noastre, intervin însă și motive mai ... casnice. Spre exemplu, unul din principalele motive pentru care cineva încearcă Drogurile este anturajul. De obicei cei care ajung consumatori de droguri sunt ființe slabe, ușor influențabile, timide, care descoperă în drog un mod de a căpăta curaj și de a-și atinge limite la care doar visau și pe care constrângerile lucidității nu îl lăsau să le atingă. Astfel devine stăpânul unei lumi proprii, nerealizându-și penibilitatea de care suferă în viața reală. De cele mai multe ori genul acesta de persoane sunt persoane care nu știu când să spună NU. Ele consideră că a accepta tot ce propune grupul din care face parte înseamnă a se integra în grup. Pe de altă parte consideră că a bea, a fuma, a trage pe nas sau, în cazuri extreme și grave, a-și injecta respectivul drog, îi conferă un statut superior celorlalți. Din păcate el nu realizează că acceptând să se comporte asemenea grupului nu face decât să devină un oarecare în grupul respectiv, și un bolnav în lumea reală. Prieteni, dacă vă aflați în astfel de situații, învățați să spuneți NU și să decideți pentru voi înșine. Dacă cei din grupul în care vă aflați vă exclud pentru că ați spus NU, înseamnă că nu ți-au fost prieteni pentru că nu te mai acceptă doar din cauza faptului că opinia ta diferă de a lor. Inșii respectivi nu ți-au vrut și nu-ți vor vrea niciodată binele, ci doar vor să se folosească de tine. Cel mai grav este că de cele mai multe ori respectivul, prins în mrejele murdare ale unui Drog, ajunge să aibă mai multă încredere în cei care îi vor răul decât în cei care țin cu adevărat la el. Nimic nu e mai urât decât să vezi cum prietenii ți se schimbă sub ochi, fizic și comportamental, sub influența stupefiantelor, cum ajung de nerecunoscut și cum se autodistrug din cauza unui moment în care au fost incapabili să decidă pentru sine și ... au făcut o greșeală.
Există persoane care consideră că dacă vor consuma ocazional nu se va întâmpla nimic. N-o să spun că eu am cosumat, dar pot să vă spun că de la o pastiluță sau un fum se poate ajunge la cazuri grave și complicate din care puțini scapă. Nici nu mă erijez într-un matur trist, sau într-un părinte responsabil acum, dar eu vă sfătuiesc să știți când să spuneți NU și să nu vă lăsați mânați în turma de oi a sistemului...să judecați pentru voi! O altă mare calitate a unui Om este aceea de a fi diferit și de a decide pentru sine. Atunci când face lucruri din simplu impuls, fără a aplica nici măcar cel mai simplu criteriu decizional, atunci când se lasă influențat de anturaj și acceptă mai ușor să fie convins de persoane necunoscute decât de cei care țin la el și îi vor indiscutabil binele, atunci când începe să-și creeze stări din simplu scop de "distracție"...atunci Omul este pierdut...devine un animal într-o turmă care se îndreaptă inevitabil spre o prăpastie. Drogurile sunt elemente principale care distrug Omul și îl transformă într-un animal social. Acestea îl fac să-și creeze singur stări fără fond, lipsite de orice valoare și în timp să uite să simte. Adevăratele stări și senzații nu sunt create de aceste metode alternative care mereu sfârșesc urăt. Adevăratele stări sunt create de sentiment. Singurul fundament durabil al unei stări este Sentimentul. Deasemenea, așa cum am spus și mai sus și repet și aici, suprema caracteristică a Omului este aceea de "a simți". Drogurile îți crează iluzia că simți, când defapt te îndepărtează tot mai mult de la "a simți".
Sincer cred că există metode naturale mult mai eficiente și mai plăcute de distracție decât steluțele verzi, starea de disconfort, amețeală și lipsă de siguranță pe care ți-o induc substanțele halucinogene. Din păcate, dintr-un provincialism dus la extrem și o dorință de a experimenta exacerbată, indivizii ajung să conceapă distracția într-un praf sau o seringă. Sunt de acord cu experimentarea. Cu toții experimentăm, și experimentul este la baza oricărui document științific și progres uman. Doar că atunci când vezi că oameni intră în comă alcoolică sau că mor dintr-o supradoză de cocaină de ce ai mai vrea să experimentezi și tu când sunt atâtea exemple care au sfârșit urât?
Mulți o să spună că artiștii în general se droghează și beau. Aici o să contrazic vehement. Toți marii artiști au fost mari înainte de a se apuca de Droguri sau băutură. Atunci când au început să-și inducă singur stări, majoritatea din lipsă de inspirație și ca o ultimă variantă pentru a și-o redobândi, atunci a inceput declinul carierei lor. Drogurile și băutura sunt mereu distructive și niciodată nu crează ceva durabil...sunt o formă de distracție a lașilor, indivizi cărora le este frică să facă față realității.
În continuare o să postez o melodie foarte reprezentativă pentru postul meu și legată mai mult de acele stări temporare induse de Droguri. Melodia asta mi-a alinat într-un timp unele suferințe și m-a făcut să văd altfel lumea și viața (deși ulterior am aflat că fusese compusă din cu totul alte motive). În afară de melodie, foarte profunde sunt comentariile de pe vestitul site youtube postate în dreptul acestei melodii. Poate acele comentarii (din care am cules și eu puține extrase) vă vor arăta că toate formele acestea de așa zisă distracție, nu fac decât să-i rănească, să-i dezamăgească și într-un final să-i întristeze, atât pe tine, cât și pe cei din jurul tău care țin la tine și pentru care însemni ceva.
SOME YOUTUBE COMMENTS:
...the drugs don't work ...too much pain.
Should dedicate this to my fiancè. Wish he'd stop.
For my cousin paul who died of marjiuana.. RIP
drugs have and never worked i feel sorry for people's friends or family died because of drugs
No need for drugs...You are loved !
PS: Nu știu cât de oportună pare postarea mea, dar am avut o lungă lipsă de inspirație iar postul actual mi-a fost inspirat de discuțiile cu câteva persoane (LC, AAM, NA, BT) precum și unele amintiri personale care mi-au stârnit adâncul meu sentiment antidrog :)
OFFTOPICS: A. La poll-ul trecut vă întrebam ce vă place cel mai mult în lumea blogului meu. Rezultatele sunt în ordine, top 3: 1. Articolele 2. Poeziile 3. Posturile legate de Iluzionism. Prin urmare mă voi axa pe acestea pe viitor. Deasemenea celor 2 care m-au votat frustrat în cadrul poll-ului le mulțumesc foarte mult că mi-au deschis ochii dar nu le voi da plăcerea de a renunța la a mai scrie. Oricum le-am track-at IP-ul și știu cine sunt :))
B. Sunt în totală criză de idei. M-am gândit să scriu câteva postări despre diferite tipologii patologice în psihologie și felul în care le percep eu, eventual făcând referire și la unele cazuri actuale din România. Așa că vă cer vouă, celor care încă îmi mai vizitați blogul și nu v-ați plictisit de lunga mea perioadă de pauză, să votați la poll-ul din dreapta tipologia despre care ați vrea să vorbesc în următorul articol psychology-related.
Nu credeam că o să scriu un astfel de post dar...uite că o fac.
Ieri, oficial, am terminat politehnica. Patru ani de zbateri între ființă și neființă. Patru ani de tâmpeală, speteală, toceală, abureală, acreală, potriveală, nimereală sau mai des, nenimereală, crizeală, tocmeală și socoteală, rar milogeală, uneori sictireală și somnoleală, chiar plictiseală, dar și zdrăngăneală și pleteală, țuicăreală și lihneală, nebuneală și prosteală, dragosteală...și termin în ramoleală...
În patru ani de facultate nu a fost vreun moment în care să spun că-mi place ce fac, să spun că mă identific complet cu una din materiile pe care le învățam. Totul îmi părea mecanic, algoritmizat la maxim, fără uși, totul închis...am descoperit că politehnica închide porțile creativității și construiește un individ care să nu știe să urmeze decât algoritmii pe care îi propovăduiește instituția, iar atunci când porțile se deschid, tânărul să rămână prins în aceeași cameră fără a știi ce e afară...eu nu am putut să mă complac în asta...nu am putut fi un profund realist, și probabil din cauza aceasta adaptarea mea a fost mai mult un zbucium decât un proces firesc, uneori nedorindu-mi decât să o termin și să scap...
Îmi spuneam că Electronica nu construiește oameni, ci roboți! Materia este profund teoretică, practica este puțină și implică aparate pe care probabil Thomas Edison se juca când era mic...rare sunt laboratoarele cu adevărat dotate. Deasemenea, există o chitrozitate adâncă a cadrului didactic, care are întipărită ideea unei superiorități deice față de student, și de fiecare dată când poate aruncă fulgere pentru a-l căli și a-l face să respecte vechea maximă politehnistă("La poli primii șapte ani sunt grei, până treci în anul trei").Nu mai amintesc de dascăli universitari cu pretenții de academicieni și cu dorința de a schimba ei limba și literatura română și să reglementeze și grosimea firului de păr, de predicatori misogini care considerau materia lor sfântă, cursul lor Biblie, și ei niște Iisuși ce trebuie respectați până la ultima literă și diacritică a cursului lor, de "proofesori"(removed) cu fantezii masochiste (pour les connaisseurs), de scolărițe devenite brusc asistente universitare și impunându-se ca "ielele" facultății, de babaci și babace care au uitat să iasă la pensie și ocupă locul unor profesori tineri care chiar au abilitatea de a comunica și preda și știu să-și facă meseria într-un mod non-comunist...
A fost o reală provocare pentru un semi-umanist, ca subsemnatul, să facă o facultate profund științific realistă, să accepte să fie îngrădit și redus la un simplu mecanism uman...sau cel puțin așa părea totul la început. În timp am descoperit că, deși poate a fost mai dură decât o armată, politehnica te face să devii Om și te ajută să te integrezi mai ușor în angrenajul social...să scapi măcar aparent de statutul de neadaptat.
Îmi amintesc cursurile matinale la care dormeam prin ultimele bănci (asta în primii ani în care chiar mergeam la cursuri), laboratoarele lipsite de dotări sau dotate pe vremea lui Gheorghiu Dej, pline de gândurile plictisite ale foștilor studenților așternute cu pixul pe carcase, la fel și băncile mânzgălite cu tentativele clasice de copiere pentru a fenta sistemul, rar terminate în reușită, băncile pline cu paie (again, para conocedores), așa zisele amfiteatre în care nu încăpeau decât 50 de studenți înghesuiți, de cursurile cu doi studenți, de examenele cu subiecte stupide fără nicio legătură cu cursul la care trebuia să-ți folosești tehnicile de "abureală" ca să poți să obții sfântul 5, de așteptările infernale în fața unei uși pentru niște rezultate pentru că zeii ne chemau cu 10 ore mai devreme decât momentul în care se decideau să le anunțe, iernile în care muream de frig încercând să ascultăm cursul profesorului căruia îi tremura vocea și era învăluit în ceața propriilor cuvinte, nopțile nedormite încercând să dibuiesc pe ultima sută de metrii lucrări de laborator sau teme de seminar...îmi amintesc cum veneam de acasă, din Sinaia cu trenul în fiecare duminică, cu un ghiozdan aproape la fel de mare cât mine plin cu mâncare de la mama de acasă, de vinerile în care plecam spre casă cu vestitul personal de prânz în care trebuia să suport mirosuri îmbietoare, de pește, usturoi, ceapă, bere, transpirație și stăteam înghesuit ca sardeaua în imposibilitatea de a-mi pune măcar mâna la nas, de clasica ruta RATB acasa-facultate și vice-versa care mi-a mâncat mare parte din viață și simțuri, și m-a călit pentru traiul în capitală...
...și deși toate aceste lucruri m-au făcut să urăsc politehnica, electronica, Bucureștiul...acum, după patru ani parcă îmi lipsesc. După patru ani, tocmai când începusem să mă obișnuiesc cu sălile de curs, cu profesorii, cu colegii, prietenii, cu starea de a fi student la politehnică, totul s-a terminat...am așteptat patru ani sfârșitul calvarului, dar n-am crezut niciodată că voi fi trist...
Acum....acum sunt inginer. Sper să pot face și ceva din asta...e greu atunci când termini ceva, pentru că nu înțelegi unde îți este locul defapt. Ești într-o stare de suspensie relativ-inconștientă cu mii de drumuri care diverg, converg sau chiar trec prin tine și nu știi pe ce cale ar trebui să apuci...nu înțelegi prea bine ce ai devenit. În timp, poate cineva sau ceva va lumina calea!
Până atunci, nu credeam că o să spun asta vreodată, dar:
Dacă v-a plăcut ce ați citit, puteți să-mi faceți un bine și să câștig și eu un ban din gândurile mele. Prin urmare, dacă vreți, dați un click pe una din reclamele de mai jos
