RSS

luni, 15 februarie 2010

Mentalism

              Mentalismul reprezintă una din cele mai noi forme de iluzionism. Obiectul lui nu este reprezentat de ceva atât de palpabil cum este cel al iluzionismului clasic (cărți, monede, dispariții, apariții, etc.), principalul său scop fiind controlul și predicția psihologică a spectatorului. Mai este numit și iluzionism psihologic pentru că, prin tehnicile pe care le presupune, creează iluzii pentru mintea umană, influențând-o inconștient să se comporte așa cum mentalistul dorește. Bineînțeles, deoarece este o tehnică relativ nouă, este foarte greu de practicat și necesită un antrenament mai dificil decât orice alta formă de iluzionism, deoarece în acest caz nu te poți antrena în oglindă, ci trebuie sa observi, să studiezi și să înțelegi tipologii și personalități umane pentru a le putea ulterior controla.
               Mentalistul este o persoană ciudată. El interacționează târziu cu o persoană, principala lui îndeletnicire fiind aceea de a o observa, de a-i studia comportamentul, felul în care reacționeaza la diverși stimuli externi, și de a încerca să-i prezică acțiuni viitoare. Doar atunci când e foarte sigur că te cunoaște indeajuns de bine el va iniția o conversație sau un contact.
               Tehnicile utilizate de un mentalist sunt: persuasiune, programare neurolingvistică, psihologie si studiu comportamental, statistică matematică și predicție probabilistică.
               Cel mai cunoscut și mai iscusit mentalist este Derren Brown. Practic el și-a dedicat aproape 30 de ani din viață studiului psihologic și antrenamentului în această formă complicată de iluzionism.
               În Romania exista câțiva așa ziși mentaliști, din păcate ei folosesc doar vechi tehnici de iluzionism, și nu practică un mentalism în formă pură.
               Eu studiez mentalismul de aproape 12 ani. Pare mult dar pot să spun că sunt încă la începuturi pentru că mereu sunt multe lucruri noi de învățat, mereu descopăr tipologii umane diferite, oameni care acționează altfel decât aș fi crezut că o vor face, și atunci trebuie să-mi reactualizez gândurile și să conștientizez motivele care i-au determinat să iasă din tipar. Prin urmare e un proces continuu de cunoaștere a semenilor, și, prin ei, de a mă cunoaște pe mine însumi.
               În această rubrică voi posta un Experiment de Mentalism creat de mine. Voi reveni în scurt timp și cu altele noi. V-aș ruga, cei care sunteți curioși să-l încercați, să vă lăsați o părere într-un comentariu pentru a-mi spune dacă a functionat sau nu.
De asemenea vă rog, în cazul în care vă prindeți de secret, contactați-mă mai degrabă pe mail (vezi Contact) decât să-l dezvăluiți aici pentru că altfel îi perturbați pe ceilalți care vor să-l încerce! Mulțumesc!

PS:Vă recomand, înainte de a da PLAY filmulețului să opriți muzica de fundal a blogului. Deasemenea e de preferat să vedeți filmul în full screen.



Comentarii (136)

Se încarcă ... Autentificare în ..
  • Logat ca
It works :D ...congrats!
merge. buna treaba cu autosugestia bravo
hmm... foarte interesant experimentul. doar ca la mine n-a prea iesit. a aparut imaginea care mi-a atras atentia in primul moment, dar nu cea pe care o vizualizam eu. aproape, oricum...
2 răspunsuri · activ acum 789 săptămâni în urmă
perfect gandit,deci nu ma asteptam sa iasa chiar asa bine!
deci am ramas uimita
felicitari
de ce la nufar? toata lumea se gandeste la nufar????
2 răspunsuri · activ acum 673 săptămâni în urmă
:) ) si eu tot nufar am avut :D :) ) bine...reattia mea a fost ceva gen...bah esti nebun...da credk orice zodie ai alege si restu sunt legate in asa fel incat sa dea nufar.am dreptate?:-?
2 răspuns · activ acum 789 săptămâni în urmă
Pentru profilul psihologic iti trebuie poze?
2 răspuns · activ acum 789 săptămâni în urmă
...Tine de gandirea pozitiva?Copacul este "de bine"din putinele mele informatii in dom psiho-reprezinta tentativa spre rotund/perfectiune...prin inductie copac->floare->nufar
OK...printre mii de simboluri interactive
E totusi periculos!
wow....super...si nufarul aparu....felicitari :)
oare nufarul e preferatul tau? oricum....vad ca tot ce faci iti iese si..... ciudat... chiar bine.....citind de multe ori ceea ce ai scris mi-am pus intrebarea......Oare nu esti prea inteligent pentru timpurile astea in care tinerii de varsta ta nu fac altceva decat sa se distreze prin cluburi si baruri? Oricum..... felicitari!
4 răspunsuri · activ acum 789 săptămâni în urmă
Hait! :D
Evident....nufar!
mie mi-a iesit nufarul si fix la ala ma gandeam..bizar! nu stiu ce sa cred, sunt cam uimita :)
N-am avut răbdare să citesc articolul. Am ajuns la el din link în link, însă m-a atras testul. Ideea e că de la început am vrut să-l "demontez", la fel cum am "demontat" şi trucul cu David Coperfield care face să dispară de pe ecran cartea pe care ai ales-o.
Referitor la testul ăsta, când am citit ultima serie de cuvinte am ştiut(intuit) că nufărul va apărea şi m-am gândit apoi la cascadă şi perdea în final. Dar...să nu uităm că testele astea sunt gândite mult şi bine, pe baza asocierilor mentale simple. Însă, că eu mereu am ceva de comentat, "apă" nu este asemănător ca sens cu "nufăr". Dar per ansamblu e fain testul.
Celor pasionaţi de gândirea "outside the box" le recomand testul trandafirului. Daţi un search pe google.
Numai bine.
Mike, keep up with the good work.
2 răspunsuri · activ acum 673 săptămâni în urmă
belea nufarul ala...incerc si altceva...
foarte tare! faza cu nufarul mi-a iesit si mie :)
bestial de bine m-ai facut sa ma simt... banuiam ca va iesi nufarul... e relaxant si super interesant ceea ce te preocupa... dar prima mea reactie a fost, evident... WOW... desi nu era de mirare...sunt semn de apa, nufarul e florea mea preferata... o seara buna, Copil frumos...
2 răspuns · activ acum 759 săptămâni în urmă
Nufarul clar, putin uimita la inceput..intr-adevar :) , felicitari. Ironia este ca am incercat din curiozitate si cu alte zodii si din nefericire trebuia sa-mi apara o perdea, asta nu s-a intamplat. Desigur cu majoritatea zodiilor in cele din urma la sfarsit apare nufarul :) . Frumos, interesant..felicitari din nou!
interesant imaginea are o umbra asemanatoare cu niste coarne care sugestioneaza subconstientului taur... genial
FELICITARI
Uimitor!!! Incredibil!!!
mi-a iesit soarece :D
2 răspuns · activ acum 672 săptămâni în urmă
Subtil , mi-a placut , mentalismul e fascinant :) , mintea omului e fascinanta . Oricum niciodata nu vom putea sa stim totul! Asta cred ca face totul si mai fascinant . Tine-o tot asa , chiar avem nevoie de oameni ca voi.
2 răspuns · activ acum 676 săptămâni în urmă
din prima na iesit a doua oara a fost cu un oare care succes
2 răspuns · activ acum 676 săptămâni în urmă
am incercat de mai multe ori si mi-a iesit numai nufar. prima data asta era cuvantul dar apoi nu...
2 răspuns · activ acum 676 săptămâni în urmă
intr-adevar..sunt 3 liste de cuvinte...dar alegerea finala si logica o sa fie intotdeauna nufar :)
oricum..bravo..cam asta se putea face prin intermediul unui filmulet.
adevarata arta..este atunci cand esti cu persoana fata in fata :)
2 răspuns · activ acum 676 săptămâni în urmă

Scrie un comentariu

Comments by