Vreau să lămuresc încă de la început că nu sunt în criză de inspirație, doar că ceea ce am scris în ultimul timp prefer să păstrez pentru mine, și, poate, mai târziu, și pentru altcineva. Aș vrea să spun că până acum ceva timp credeam că doar tristețea te poate determina să scrii bine, doar ea îți poate oferi inspirația necesară pentru a compune ceva profund. Mă bucur să vă spun că mă înșelam amarnic. Mă simt mai fericit de la un timp, tot mai fericit, și din cauza aceasta inspirația mea a căpătat alte forme, aș spune mult mai optimiste. Nu știu cât de mult vor ține deși aș vrea să fie pentru totdeauna, și nici nu vreau să mă gândesc la durata lor, vreau doar să le trăiesc, să mă bucur de ele și să le simt...încă nu sunt pregătit să le și împart cu cei ce îmi citesc blogul, dar, probabil, într-un timp mai lung sau mai scurt, voi face și asta...
Până atunci aș vrea să fac ceva ce nu am mai făcut niciodată pe blogul meu. După cum ați observat, cei care îmi citiți și îmi înțelegeți articolele, tot ceea ce ați găsit aici este purul meu sentiment, purele mele gânduri, transpuse în cuvinte, fără a fi inspirate sau copiate...
Acum însă voi face o excepție și voi publica, în continuare, un fragment din cartea gândurilor Mamei mele, scrisă ca și răspuns la articolul meu anterior referitor la Cele Cinci Cuvinte. Poate că are o doză de tristețe ascunsă în cuvintele ei, însă mi-a plăcut modul în care se agață de orice formă de speranță, de orice amintire, pentru a trăi, a iubi și a fi fericită. Mama a fost cea care mi-a insuflat multe din credințele mele, și tot ceea ce sunt acum îi datorez ei, tot sufletul meu este modelat de cuvintele, sfaturile și învățămintele pe care mama mi le-a dat și eu le-am pus în desagă și am pornit pe drumul spre a deveni Om. Mama este persoana pe care o respect cel mai mult, o iubesc ( și i-am spus atât de rar acest cuvânt, deși îl simt mereu) și îi voi fi mereu recunoscător pentru ceea ce sunt și pentru felul în care am fost educat.
Prin urmare, acum, voi lăsa gândurile Mamei mele să curgă în cuvinte pe blogul meu:
"Ai spus că sunt puține clipele în care ai simțit fericirea. Oare știm ce înseamnă? Nu o confundăm cu bucuria? Și eu, în multe rânduri, am spus că fericirea este o clipă care dispare imediat, înainte să o conștientizăm. Dacă viața îți rezervă multe greutăți, când te uiți în urmă, nici nu mai dai de acele clipe de fericire, clipe stinse de furtuna anilor.
Așa gândeam. De când am rămas singură, tristețea, casa rece și goală, lipsa de activitate, mă conduceau spre sinuciderea spiritului. Gândul poate fi atât de benefic uneori! M-am uitat în casă, trei camere… păreau palate. Prea mult pentru un suflet chinuit de singurătate. M-am uitat pe fereastră. Primele frunzulițe verde crud îmbrăcau copacii pădurii. Am tresărit și sufletul mi s-a umplut de căldură, tot trupul l-am simțit cald, relaxat și ceva inexplicabil de frumos m-a trezit din negura tristeții. Nu eram singură, oriunde priveam vedeam creația lui Dumnezeu. El este cu mine pretutindeni. Disperarea, dorința de a nu mai fi au fost înlocuite de viață. Este atât de scurtă! Au trecut 50 de ani ca o clipă. Și cu toate acestea, acel moment mi-a deschis sufletul și mi-am dat seama că sunt fericită. Emoția aceea caldă, ce-ți cuprinde sufletul, te exaltă, te înalță, te renaște … este fericire.
Sunt fericită că sunt, sunt fericită cu mă bucur de încă o zi și tot ce înseamnă ea, sunt fericită când aud râsul îngeresc al unui copil, sunt fericită când văd tinerețea verzuie a pădurii, apoi transformarea ei miraculoasă în auriu, în argint, sunt fericită că am dat viață, sunt fericită la fiecare realizare a copiilor mei, sunt fericită pentru fericirea lor, sunt fericită că am părinții lângă sufletul meu, sunt fericită că undeva departe pe mare este cineva care mă iubește, sunt fericită când văd oameni mulțumiți și la rândul lor fericiți, sunt fericită când privesc măreția creației…. Sunt Fericită…
Încerc să lungesc cât pot momentele de fericire cu amintirile vieții mele, cu copilăria mea, cu imensa fericire pe care am simțit-o când mi-am ținut pentru prima dată copii în brațe, când m-am căsătorit, oameni dragi ce mi-au trecut prin viață și-au rămas în sufletul meu, amintiri frumoase legate de atâtea momente care îmi readuc fericirea în suflet.
Cred că atunci când ești mulțumit, când te ierți, când te mulțumești cu ceea ce ești, când pe cei din jur îi accepți așa cum sunt și nu îi judeci pentru defectele lor fără a le vedea și calitățile, dar mai mult decât atât, când înveți să te accepți și pe sine așa cum ești, atunci…atunci cunoști și fericirea.
Așa am reușit eu să am insule de fericire în marea de singurătate în care înnotam. Poate pare nebunie, dar amintirea momentelor de fericire este o formă de supraviețuire și este una extraordinară."
Probabil una din cele mai frecvente expresii de pe blogul meu, una din cauzele principale pe care am identificat-o pentru distrugerea Omului și transformarea lui într-un animal social, este superficialitatea individului. Pentru mine este cea mai pregnantă trăsătură a insului contemporan, trăsătură care îl defectează treptat, îl face să se abată de la un model uman moral, îl face să uite să simtă și, încet încet, sufletul lui își va da duhul pe altarul timpului lăsând în urmă doar un corp lipsit de substanță, un mecanism care acționează și se supune instinctual.
În foarte strânsă legătură cu superficialitatea omului stă capacitatea lui de a folosi Cuvântul. Mulți tind să desconsidere puterea Cuvântului, și, din indiferență, incultură și dintr-o profundă lipsă de respect față de sine și față de cei ce-i sunt apropiați, vor tinde să-l arunce în groapa vocabularului de mahala, lipsit de valoare și care denotă și mai mult lipsa respectului de sine. Nu mă voi referi însă la acele rostiri care duc spre grotescul ființei umane pentru că sunt de părere că aceia care îmi vizitează și îmi citesc blogul au doza necesară de respect de sine încât să nu se arunce în colocvialul murdar. Mă voi referi în schimb la cinci cuvinte pe care eu le consider foarte importante, și pe care mulți dintre noi le folosim mult prea des și inutil...în felul acesta nu scade doar calitatea și puterea respectivului cuvânt, ci este rănit și sufletul care, biblic vorbind, a fost și el zămislit tot din Cuvânt. Cuvintele acestea au o mare semnificație pentru mine și le folosesc doar atunci când sufletul meu simte nevoia să le rostească, pentru că dacă le-aș rosti din obicei, dacă le-aș repeta inutil și le-aș arunca fără să le încarc de valoare, atunci mi-aș pierde cu siguranță drumul spre a deveni...Om.
Prin urmare primul cuvânt la care mă voi referi este...
"Om" - pentru mine, așa cum au observat cei care îmi frecventează blogul, cuvântul Om are o semnificație aparte decât cea biologică, în sensul că, a fi om nu înseamnă a avea premisele biologice pentru a te numi așa, nu înseamnă că dacă ești biped și poți îngâna câteva sunete într-un limbaj articulat ți-ai căpătat incontestabil statutul de Om. Pentru mine Om presupune o serie de calități morale cum sunt cinstea, onoarea, bunul simț, lipsa superficialității, lipsa ignoranței...și multe alte calități atât de rare în zilele noastre. Din păcate, așa cum am mai spus și cum mai repet și aici, societatea actuală ucide omul, transformă toate aceste calități în defecte, astfel că ființa bipedă, pentru a evolua, va trebui să se adapteze, și, adaptându-se, să se îndepărteze tot mai mult de la a dobândi statutul de Om. Nici măcar nu mai există o dorință în a-ți dori să devii Om în adevăratul sens al cuvântului...singura dorință a unui individ contemporan este aceea de a se integra în societatea profund defectă și a deveni cineva în interiorul ei, nedându-și seama că dorind să devină cineva, defapt, devine nimeni...
"Prieten" - este un cuvânt cu care deasemenea ar trebui să avem mare grijă atunci când îl folosim. Am observat că tot mai multe site-uri de socializare promovează ideea de prieten, sau, de prieten virtual, astfel că ajung ca unii indivizi să dețină mii de astfel de...prieteni...și asta îmi provoacă un sentiment de profundă mâhnire, pentru că, în timp, se va distruge și acest cuvânt și va deveni doar o convenție stupidă care să concentreze superficialul unei relații, reale sau virtuale, dintre doi indivizi. Deasemenea am cunoscut oameni care mi-au mărturisit că au zeci de prieteni. Atunci când i-am întrebat câți din acei prieteni ar fi în stare să facă orice, oricând pentru ei, câtor din acei prieteni ar putea să li se confeseze, în câți din acei prieteni ar avea încredere să-și încredințeze viața, majoritatea au tăcut...și asta pentru că prietenii sunt puțini. Avem probabil multe cunoștințe, amici, apropiați, tovarăși...dar prieteni sunt foarte puțini. Prietenul este cel care ar fi în stare să-și dea viața pentru tine, prietenul este cel care nu se teme să-ți spună când greșești, prietenul este cel care este mereu lângă tine atunci când ai nevoie de el, fie că este un moment fericit, dar mai ales în momentele mai nefericite, prietenul este cel care nu te uită niciodată, prietenul este cel pentru care nu contează cum te îmbraci, cum te comporți și nu se rușinează niciodată cu tine, prietenul...prietenul este foarte rar. Nu știu voi câți prieteni aveți, eu i-aș putea număra pe degetele de la o mână și mi-ar mai rămâne degete libere.
"A trăi" - poate că pare ciudat verbul acesta în lista mea dar am observat, în scurtul meu periplu prin viață, că majoritatea nu fac diferența dintre "a trăi" și "a supraviețui". Supraviețuirea este strict instinctuală și vine ca o moștenire animală de la strămoșii hominizi care se comportau dobitocește. Cu timpul omul ar fi trebuit să evolueze și să se detașeze de statutul de animal de pradă, să nu își promoveze decât bunăstarea fizică, ci să învețe să trăiască. Pentru mine "a trăi" înseamnă a-ți cultiva sufletul înaintea trupului, a simți și nu a te comporta instinctual....și toate acestea ar fi trebuit să vină natural ca urmare a progresului, dar, din păcate, progresul nostru este doar unul fizic, tehnologic, social dar există un pregnant regres moral care ne face să ne întoarcem la grota lipsită de sentiment. Practic diferența dintre a trăi și a supraviețui este exact o transpunere a diferenței dintre a simți și a te comporta instinctual. A simți se referă exclusiv la suflet în timp ce instinctul și satisfacerea lui sunt legate doar de nevoi trupești lipsite de profunzime și de substanță, nevoi ce sunt expresia cea mai pură a superficialului din noi. Tot mai mulți se dăruiesc fără să simtă, din simplu reflex animalic sau atracție instinctuală, tot mai mulți se lasă prinși într-un mecanism social care promovează ideea de instinct și satisfacere a lui, și uită de suflet. Haideți să simțim!
În societatea noastră majoritatea supraviețuiesc, iar cei puțini care au învățat să trăiască sunt izolați și își pierd și ei treptat acest statut din cauza inevitabilelor compromisuri la care sunt supuși (și poate că eu sunt un experiment care dovedește fraza anterioară). Prin urmare, un sfat de la un "tânăr trist" (așa cum am observat că mi se spune destul de des), ar fi acela să încercăm să nu ne lăsăm guvernați doar de material și de supraviețuire, ci să învățăm să evoluăm spiritual simțind și, într-un final, să învățăm "A trăi".
"Fericire" - probabil acest cuvânt este cel mai pretențios cuvânt din listă și spun acest lucru pentru că a fost subiectul de reflecție al multor filosofi care și-au încurcat gândurile pentru a desluși mitul lui. Fericirea este o problemă cărora toți îi dau doar soluții parțiale...și asta pentru că ne este atât de greu să înțelegem datele problemei.
Eu unul am o viziune simplistă asupra fericirii incomparabilă cu cea a marilor genii care au studiat conceptul. Pentru mine fericirea (aproximativ) nu există! Și când spun asta mă refer la o stare supremă de fericire, apropiată de absolut. Pentru mine fericirea ar trebui să survină din împlinire, împlinire care, în viziunea mea simplistă, este un concept care definește o stare de împăcare cu sinele, în care nu mai ai nevoie de nimic altceva sau altcineva decât ceea ce deții deja. Starea aceasta, din punctul meu de vedere, este starea de împăcare care îți poate declanșa sentimentul de mulțumire sufletească și, într-un final, suprema Fericire...stare care, așa cum am spus, nu există. Dar, dacă nu există, de ce am explicat-o? Am explicat-o pentru că există, de-a lungul vieții, momente discrete de fericire care ne fac să ne simțim așa cum am explicat, însă nimic nu e permanent și mereu vor apărea si contraste ale fericirii care ne vor face să coborâm din tărâmul idealității în cotidianul trist și suferind. Poate că ar trebui să nu căutăm absolut în fericire, ci doar să ne bucurăm de puținele momente din viață în care ne apropiem de autodesăvârșire. Eu unul, un "tânăr trist" artist în devenire, nu pot renunța la a căuta idealul acestul concept, chiar cu riscul de a fi aruncat iar în "întunericul bolnav al palidei luni", însă pe voi vă sfătuiesc să nu vă aruncați pe un astfel de drum, ci să învățați să profitați de mereu puținele clipe de fericire.
"Azi furăm zâmbete" este o acțiune de suflet inițiată de câțiva Oameni cum puțini se mai găsesc în zilele noastre, persoane care vor să aducă zâmbete și fericirea unor copii care nu au avut șansa unei vieți normale și lipsite de griji.
Prin urmare, toți cei care doriți să vă implicați și să faceți fericiți sufletele unor copilași, sunteți așteptați pe 4 octombrie 2010 la "La Mama", lângă Ateneul Român, Str. Episcopiei nr. 9, ora: 13:00. În acea zi ne vom întâlni, vom pune mână de la mână (măcar 10 RON/pers) și vom merge să cumpărăm fructe, dulciuri, rechizite și jucării pentru copii dintr-un orfelinat din București. Îi vom face fericiți și să se simtă speciali, măcar pentru câteva ore, iar la rândul nostru ne vom ferici cu zâmbetele și îmbrățișările lor. Un mic lucru pentru noi, o bucurie pentru ei!
Vă așteptăm să participați! Mai multe informații găsiți și pe facebook la următoarea adresă (event) unde vă puteți înscrie și lua date de contact:
Se pare că astăzi blogul meu a atins 10000 de vizualizări. Asta înseamnă că în cele aproape 10 luni de când am creat blogul, a fost vizitat de aproape 1000 de ori pe lună. O altă statistică ar spune că aproape 150 de persoane mi-au vizitat blogul de la crearea lui. M-aș bucura ca măcar o mică parte din cei ce m-au vizitat să fi înțeles gândurile mele și să fi simțit ceva atunci când m-au citit. Dacă măcar unul din cei ce au trecut pe aici a rămas impresionat și a fost schimbat atunci mă simt împlinit pentru că acțiunile mele nu au fost în zadar și am reușit să-mi respect promisiunea inițială, aceea de găsi Oameni și de a promova ideea de Om.
Nu știu cum se procedează în blogosferă, și nici nu sunt un blogger care postează des, ci doar atunci când are inspirație, chef și timp, dar cred că merită să sărbătoresc. Pe de altă parte eu nu mă pricep la sărbătorit, așa că am decis să fac ceva ce nu am mai făcut niciodată...
Prin urmare voi posta câteva din desenele mele, pe care doar eu le văzusem până acum, și pe care m-am gândit că ar fi timpul să le și împărtășesc. Țineți seama de faptul că nu sunt un desenator foarte bun și îmi recunosc lipsa talentului, așa că ar fi de preferat să fiți îngăduitori și să apreciați mai mult ideea din spatele desenului decât calitatea lui mai...precară. Deasemenea majoritatea desenelor mele implică nuduri, forme feminine pe care unii le-ar considera obscene, pentru mine este o forma de artă și încerc să transmit mesaje prin intermediul feminității. Sper să le și înțelegeți!
Acesta este cadoul meu pentru cei ce vizitează colțul meu de virtualitate. Sper să continue să-l viziteze și după ce văd nepriceperea mea și să ne comentăm cu bine la 20000!
În ultimele zile anumite amintiri mi-au fost reactivate de unele discuții și am început să retrăiesc o perioadă destul de tristă din viața mea. Judecând-o la "călduț", pentru că mi-ar fi fost imposibil să o judec la rece având în vedere că sunt inevitabil subiectiv, am identificat două concepte, acela de Stare și acela de Sentiment, concepte care, cred eu, descriu cel mai bine acel zbucium și pe care voi încerca să îl prezint, făcând o referire cât mai impersonală și la motivele pentru care am început să scriu acest articol.
Prin urmare mă voi referi în principal la stări, pentru că ele sunt cele care ne guvernează ființa, practic Omul fiind o successiune de stări. Am identificat ca existând două tipuri de stări, în funcție de sursa care le creează: stări autoinduse folosind anumite metode pe care le voi prezenta ulterior, și stări curate, nepătate, izvorâte nemijlocit dintr-un sentiment. Cele din urmă sunt caracteristici fundamentale ale unui Om (și când spun om mă refer la conceptul fundamental de Om pe care încerc să-l promovez prin blogul meu) întrucât "a simți" este cea mai de preț calitate pe care o avem. Din păcate tot mai mulți tindem să ne suprimăm sentimentele, tindem să le controlăm, și în final, să ajungem să uităm să simțim...astfel ne pierdem calitatea de Om și ne transformăm într-un animal social profund bolnav.
Atunci când tindem să ne controlăm sentimentele ne îndreptăm spre a ne autoinduce stări prin anumite procedee mai mult sau mai puțin pozitive, sau, în unele cazuri, spre a ne anula stările prin procedee similare. Ca să fie totul mai clar, voi da câteva exemple. Există persoane care își crestează cu lama venele doar pentru a simți endorfinele eliberate de senzația de durere. Alții folosesc tehnici mai cunoscute și mai vechi, complet distructive, și aici mă refer la droguri, fie că se fumează, trag pe nas sau injectează. Pe de altă parte există persoane care își induc stări pentru a anula efectul altor stări așa cum am spus și mai devreme. Aici exemplul cel mai pregnant este al alcoolicului care încearcă să-și înnece amarul și să uite de alte "necazuri", sorbind din licorile lui Bachus, sau ale fumătorului. Există deasemenea și multe alte moduri de a-ți crea stări, însă mă voi referi la toate folosind cuvântul Drog.
Toate aceste stări artificial create oferă anumite senzații temporare. Unele îți dau o senzație de fericire, altele te proiectează în alte lumi și-ți dau senzația de evadare din realitate, îți dau curajul de a face lucruri pe care în stare lucidă ai fi fost prea lipsit de curaj să le realizezi, îți scot la suprafață cele mai adânci dorințe sau îți ascund cele mai aprigi suferințe. Din păcate toate aceste Droguri, substanțe provocatoare de stări temporare, ajung să te distrugă și să te facă să-ți pierzi statutul de Om. Din moment ce tinzi să-ți controlezi senzațiile sau să-ți creezi singur stări fără vreun fundament sentimental, totul în pur scop de așa-zisă distracție, în timp vei ajunge să fii controlat de aceste stări și de lumea iluzorie, falsă și destructivă pe care ți-o crează. În felul asta îți vei pierde sufletul, pentru că ți l-ai vândut pentru niște senzații amăgitoare în loc să-l cultivi prin sentiment. Poți avea cele mai pure și frumoase stări într-un mod natural, fără a fi nevoie să apelezi la variante dubioase... trebuie doar să înveți să simți. Motivele pentru care un individ începe să consume și se complace în a consuma sunt multiple.
Principalul motiv este societatea. Trăim într-o societate care promovează stările temporare umane, planificându-i individului, inconștient, aproape orice pas. Societatea noastră este proiectată asemenea unei mașină cu stări (state machine), o mașină care inevitabil își robotizează și algoritmizează indivizii componenți și respectivii își pierd statutul de Oameni, devenind doar niște mecanisme seci și lipsite de valoare. Din păcate din ce în ce mai mult se accentuează antonimia -component al societății | om- și asta în principal din cauza tendinței de control al omului din partea societății, și al sentimentelor din partea individului, un cerc vicios care în timp va duce la autodistrugerea lumii. Pe lângă societate, care indiscutabil este vinovată pentru multe din lipsurile noastre, intervin însă și motive mai ... casnice. Spre exemplu, unul din principalele motive pentru care cineva încearcă Drogurile este anturajul. De obicei cei care ajung consumatori de droguri sunt ființe slabe, ușor influențabile, timide, care descoperă în drog un mod de a căpăta curaj și de a-și atinge limite la care doar visau și pe care constrângerile lucidității nu îl lăsau să le atingă. Astfel devine stăpânul unei lumi proprii, nerealizându-și penibilitatea de care suferă în viața reală. De cele mai multe ori genul acesta de persoane sunt persoane care nu știu când să spună NU. Ele consideră că a accepta tot ce propune grupul din care face parte înseamnă a se integra în grup. Pe de altă parte consideră că a bea, a fuma, a trage pe nas sau, în cazuri extreme și grave, a-și injecta respectivul drog, îi conferă un statut superior celorlalți. Din păcate el nu realizează că acceptând să se comporte asemenea grupului nu face decât să devină un oarecare în grupul respectiv, și un bolnav în lumea reală. Prieteni, dacă vă aflați în astfel de situații, învățați să spuneți NU și să decideți pentru voi înșine. Dacă cei din grupul în care vă aflați vă exclud pentru că ați spus NU, înseamnă că nu ți-au fost prieteni pentru că nu te mai acceptă doar din cauza faptului că opinia ta diferă de a lor. Inșii respectivi nu ți-au vrut și nu-ți vor vrea niciodată binele, ci doar vor să se folosească de tine. Cel mai grav este că de cele mai multe ori respectivul, prins în mrejele murdare ale unui Drog, ajunge să aibă mai multă încredere în cei care îi vor răul decât în cei care țin cu adevărat la el. Nimic nu e mai urât decât să vezi cum prietenii ți se schimbă sub ochi, fizic și comportamental, sub influența stupefiantelor, cum ajung de nerecunoscut și cum se autodistrug din cauza unui moment în care au fost incapabili să decidă pentru sine și ... au făcut o greșeală.
Există persoane care consideră că dacă vor consuma ocazional nu se va întâmpla nimic. N-o să spun că eu am cosumat, dar pot să vă spun că de la o pastiluță sau un fum se poate ajunge la cazuri grave și complicate din care puțini scapă. Nici nu mă erijez într-un matur trist, sau într-un părinte responsabil acum, dar eu vă sfătuiesc să știți când să spuneți NU și să nu vă lăsați mânați în turma de oi a sistemului...să judecați pentru voi! O altă mare calitate a unui Om este aceea de a fi diferit și de a decide pentru sine. Atunci când face lucruri din simplu impuls, fără a aplica nici măcar cel mai simplu criteriu decizional, atunci când se lasă influențat de anturaj și acceptă mai ușor să fie convins de persoane necunoscute decât de cei care țin la el și îi vor indiscutabil binele, atunci când începe să-și creeze stări din simplu scop de "distracție"...atunci Omul este pierdut...devine un animal într-o turmă care se îndreaptă inevitabil spre o prăpastie. Drogurile sunt elemente principale care distrug Omul și îl transformă într-un animal social. Acestea îl fac să-și creeze singur stări fără fond, lipsite de orice valoare și în timp să uite să simte. Adevăratele stări și senzații nu sunt create de aceste metode alternative care mereu sfârșesc urăt. Adevăratele stări sunt create de sentiment. Singurul fundament durabil al unei stări este Sentimentul. Deasemenea, așa cum am spus și mai sus și repet și aici, suprema caracteristică a Omului este aceea de "a simți". Drogurile îți crează iluzia că simți, când defapt te îndepărtează tot mai mult de la "a simți".
Sincer cred că există metode naturale mult mai eficiente și mai plăcute de distracție decât steluțele verzi, starea de disconfort, amețeală și lipsă de siguranță pe care ți-o induc substanțele halucinogene. Din păcate, dintr-un provincialism dus la extrem și o dorință de a experimenta exacerbată, indivizii ajung să conceapă distracția într-un praf sau o seringă. Sunt de acord cu experimentarea. Cu toții experimentăm, și experimentul este la baza oricărui document științific și progres uman. Doar că atunci când vezi că oameni intră în comă alcoolică sau că mor dintr-o supradoză de cocaină de ce ai mai vrea să experimentezi și tu când sunt atâtea exemple care au sfârșit urât?
Mulți o să spună că artiștii în general se droghează și beau. Aici o să contrazic vehement. Toți marii artiști au fost mari înainte de a se apuca de Droguri sau băutură. Atunci când au început să-și inducă singur stări, majoritatea din lipsă de inspirație și ca o ultimă variantă pentru a și-o redobândi, atunci a inceput declinul carierei lor. Drogurile și băutura sunt mereu distructive și niciodată nu crează ceva durabil...sunt o formă de distracție a lașilor, indivizi cărora le este frică să facă față realității.
În continuare o să postez o melodie foarte reprezentativă pentru postul meu și legată mai mult de acele stări temporare induse de Droguri. Melodia asta mi-a alinat într-un timp unele suferințe și m-a făcut să văd altfel lumea și viața (deși ulterior am aflat că fusese compusă din cu totul alte motive). În afară de melodie, foarte profunde sunt comentariile de pe vestitul site youtube postate în dreptul acestei melodii. Poate acele comentarii (din care am cules și eu puține extrase) vă vor arăta că toate formele acestea de așa zisă distracție, nu fac decât să-i rănească, să-i dezamăgească și într-un final să-i întristeze, atât pe tine, cât și pe cei din jurul tău care țin la tine și pentru care însemni ceva.
SOME YOUTUBE COMMENTS:
...the drugs don't work ...too much pain.
Should dedicate this to my fiancè. Wish he'd stop.
For my cousin paul who died of marjiuana.. RIP
drugs have and never worked i feel sorry for people's friends or family died because of drugs
No need for drugs...You are loved !
PS: Nu știu cât de oportună pare postarea mea, dar am avut o lungă lipsă de inspirație iar postul actual mi-a fost inspirat de discuțiile cu câteva persoane (LC, AAM, NA, BT) precum și unele amintiri personale care mi-au stârnit adâncul meu sentiment antidrog :)
OFFTOPICS: A. La poll-ul trecut vă întrebam ce vă place cel mai mult în lumea blogului meu. Rezultatele sunt în ordine, top 3: 1. Articolele 2. Poeziile 3. Posturile legate de Iluzionism. Prin urmare mă voi axa pe acestea pe viitor. Deasemenea celor 2 care m-au votat frustrat în cadrul poll-ului le mulțumesc foarte mult că mi-au deschis ochii dar nu le voi da plăcerea de a renunța la a mai scrie. Oricum le-am track-at IP-ul și știu cine sunt :))
B. Sunt în totală criză de idei. M-am gândit să scriu câteva postări despre diferite tipologii patologice în psihologie și felul în care le percep eu, eventual făcând referire și la unele cazuri actuale din România. Așa că vă cer vouă, celor care încă îmi mai vizitați blogul și nu v-ați plictisit de lunga mea perioadă de pauză, să votați la poll-ul din dreapta tipologia despre care ați vrea să vorbesc în următorul articol psychology-related.
Dacă v-a plăcut ce ați citit, puteți să-mi faceți un bine și să câștig și eu un ban din gândurile mele. Prin urmare, dacă vreți, dați un click pe una din reclamele de mai jos
