RSS

luni, 19 octombrie 1987

Profil Psihologic nr.4

Număr Subiect: 4

Nume Subiect: Cristina

Sex: feminin

Adresă de profil: http://cristinik-diva.hi5.com/



Prezentare: Profilul psihologic realizat pe baza pozelor presupune ca eu să studiez ipostazele din poze și să-mi creez o imagine despre personalitatea subiectului, apoi să o expun precizând calitățile și defectele pe care le intuiesc, și, într-un final, dacă am judecat bine, să obțin o confirmare din partea persoanei respective și a persoanelor ce o cunosc.

PS:Voi folosi exprimarea la pertu pentru un contact mai bun cu subiectul.

Profilul Psihologic: Primul lucru pe care l-am observat la tine este că ești o persoană preocupată foarte mult de exterior. Și asta am dedus din felul aproape perfect în care te afișezi în poze, din atitudinile pe care le ai și din mimica ta. Ești foarte preocupată de estetic bănuiesc, probabil ai și stofă de artist, ai ochi bun la detalii și intuiesc că ești talentată la desen sau pictură(e posibil să mă înșel). Poate că această preocupare a ta pentru frumos, pentru lucruri care să tind spre a fi perfecte ți-a impus și ție o doză de perfecționism, și cred că tot ceea ce faci, încerci să faci cât mai bine cu putință, te implici în toate modurile posibile, afectiv, spiritual, intelectual pentru ca acel lucru să iasă cât mai bine posibil.
          Cred că ești o persoană foarte ambițioasă și perseverentă, tinzi să faci orice pentru a-ți îndeplini visurile și idealurile. Obișnuiești să-ți faci planuri pe termen lung și încerci să le respecți cât mai bine, iar atunci când un plan îți este dat peste cap cazi într-o stare de debusolare gravă. Defapt cred că orice decepție, orice eșec e foarte grav perceput afectiv, și te refaci greu după așa ceva, mai ales pentru că pui suflet și muncă în tot ceea ce faci, și o astfel de dezamăgire iți taie aripile și te aruncă în stări complicate din care ieși greu.
          În cazul tău această ambiție cred că este dublată și de o doză de tupeu, nu foarte mult astfel încât să devină supărător, ci atât cât este necesar pentru a te descurca în societate. Cred că aceste calități ale tale sunt definitorii pentru personalitatea ta și cred că te vor ajuta atât să evoluezi profesional și intelectual, cât și să te descurci în jungla societății actuale.
         Cred totodată că ai niște principii de viață bine conturate, acestea survin probabil dintr-o educație bună primită în familie, dar cred totuși că ești și libertină de multe ori,poate chiar rebelă, dorindu-ți să scapi de cotidian și poate chiar plictisindu-te de tine însăți și dorind să experimentezi și alte ipostaze, alte senzații,să simți că ești cu adevărat liberă, fără a avea constrângeri date de societate în general, și de familie și anturaj în special.
        Cu toate astea cred că în cele mai multe cazuri ești o fată cuminte, cred că înveți foarte bine, ești o persoană studioasă, inteligentă, devotată pasiunilor sale și implicit probabil și școlii/liceului/facultății. Deasemenea intuiesc că ești o persoană politicoasă cu cei din jurul tău, tu ești prima cea care salută fiind bine educată și cu un respect care vine din acele principii de care aminteam anterior.
        Cred că ești o fire realistă, pragmatică, nici optimistă dar nici pesimistă deși probabil că ai momente în care experimentezi ambele laturi, poate că devii optimistă atunci când simți anumite euforii de moment, și pesimistă când te bușește o senzatie negativă sau o tristețe temporară, dar în cele mai multe cazuri cred că ești realistă, obiectivă și lucidă, fără să te afunzi prea mult într-una din extreme. Deaceea cred că, din cauza faptului că ești obiectivă și spui lucrurilor pe nume, în gașca ta de prietene tu ești cea căreia îi sunt cerute sfaturi, întrucât tu mereu vei spune ce simți, ce crezi, mereu vei confesa un adevăr al tău. Deaceea consider că tu ești mai mult cea care sfătuiește decât cea care cere sfaturi, și cred că sunt foarte mulți cei care te consideră un prieten bun șl de nădejde. Tu însă, deși ești o fire comunicativă și îți atragi mulți oameni în jurul tău, nu îi consideri pe toți prieteni, ci foarte puțini sunt cei cărora le acorzi acest statut, ei fiind și cei în care ai încredere să le ceri un sfat, asta pe lângă persoanele din familia ta. Prietenii sunt pentru tine persoanele care au trecut prin multe întâmplări alături de tine, care și-au dovedit devotamentul în timp, persoane pentru care ai fi în stare să faci orice și care, la rândul tău, ar face orice pentru tine.
        Cred însă că, deoarece ești preocupată de exterior, și uneori cred că ești realistă și vehementă, tinzi să devii superficială și să judeci omul după copertă, după felul în care se îmbracă sau dupa felul în care arată. Într-un fel, aparent, asta fac și eu...privesc pozele unor persoane și îmi dau cu părerea. Doar că eu încerc să ajung în interiorul lor...să le cunosc cu adevărat...și cred că asta ar trebui sa faci și tu (în presupunerea că nu ai face-o deja). Mulți oameni adevărați, oameni care merită, se ascund sub o mască mai puțin atrăgătoare din exterior, și e păcat să fie ratați doar din cauza unei gândiri stereotipare.
        Cred că petreci destul de mult timp în fața oglinzii, poate puțin mai mult decât media, și am presupus din firea ta, tot presupusă a fi perfecționistă și atentă la detalii, astfel că mereu vrei să fii fără cusur, cel puțin din vedere fizic. Îți place să fii admirată și probabil primești foarte des complimente pentru că stilul tău și personalitatea ta sunt atrăgătoare și foarte plăcute ochiului.
        Cred că ești totodată o persoană naturală în comportament și în felul tău de a fi, nu te autocenzurezi prea mult ci faci lucrurile așa cum le simți și le crezi. Deasemenea pari o fire inocentă, dar nu știu dacă această inocență e doar un mod de a atrage admirația și dorințele celor din jur sau este una veridică. Ochii tăi mă fac să înclin spre a doua variantă, și să cred că este o trăsătură reală pe care te sfătuiesc să nu o pierzi niciodată.
        Cred că ești o persoană activă, dar ai momente în care îți dorești să lenevești, căzând într-o stare de chilling molipsitoare. Din aceste stări cred că de obicei te scot repede prietenele tale, astfel că de cele mai multe ori nu durează mult o astfel de stare, ci în general ești dinamică, activă. Totodată cred că ești o fire schimbătoare, cel puțin schimbătoare pe moment, poți trece relativ ușor de la o stare la alta, însă ești destul de lucidă și îți revii repede din astfel de deplasări emoționale.
        Cred că cele mai importante lucruri în viața ta sunt familia și prietenele/prietenii tăi, cei pe care îi consideri prieteni cu adevărat. Desemenea cred că ești o fire foarte sensibilă, deși poate uneori ți-e teamă să arăți asta și te închizi în tine de frică să nu fii percepută greșit de cei din jurul tău. Cred că îți plac mult copii mici, animalele și natura, și ele scot cu adevărat la iveală acea inocență, acea dorință de libertate precum și sensibilitatea ta.

Muzică Preferată (presupusă): Cred că preferi muzica mai comercială, probabil că asculți hip-hop, dance, house, poate chiar și pop și soft rock, în geeneral melodii cu care empatizezi, care rezonează afectiv cu personalitatea și sufletul tău, poate chiar și cu momentul respectiv.

Zodie(presupusă): Am profilat chiar înaintea ta o altă persoană care se asemăna enorm de mult cu tine ca și personalitate. Pe ea am încadrat-o la o zodie de apă,și am presupus zodia Vărsătorului, așa că o să fac aceeași presupunere și în cazul tău, pentru a fi consecvent dar și pentru că asta gândesc că ar fi zodia ta.

Sfărșit: Nu știu dacă am dreptate întru totul. Este posibil să mă înșel. Scopul profilului este de a încerca să înțeleg oamenii din jurul meu mai bine, de a vedea dincolo de aparențe, dar, deși studiez asta de atâta timp, încă nu pot spune că îi cunosc perfect. Deaceea o să am nevoie de părerea ta și eventual a unor prieteni care te cunosc și te pot vedea din exterior, în care să spuneți unde am avut dreptate, unde nu am avut dreptate, și cam în ce procent te-am nimerit. Asta într-un comment chiar sub acest post unde aș vrea să comentezi tu și poate și acei ce te cunosc bine. În felul acesta voi putea să-mi perfecționez și eu tehnica.