RSS

sâmbătă, 6 martie 2010

Eurovision 2010 - păreri personale

Am scris acest post pentru că am vrut să-mi dau şi eu că părerea despre melodiile participante la preselecţia românească pentru Eurovision. Sunt pasionat de muzică şi urmăresc fenomenul de mulţi ani, şi am descoperit că foarte rar se întâmplă ca la Eurovision să meargă cele mai bune melodii. De cele mai multe ori la o astfel de preselecţie publicul este cel care face alegerea corectă şi cea mai potrivită, pentru că el simte cel mai bine artistul, însă, în România, publicul nu este atât de important. Aici de cele mai multe ori deciziile publicului au fost distruse şi desfiinţate de juriu, un juriu ales pe sprânceană, format din oameni trecuţi care nu-şi acceptă bătrâneţea, şi afundă muzica românească în stiluri vechi, de fiecare dată votând cele mai clasice şi mai neadecvate melodii pentru Eurovision. Deaceea foarte rare au fost ocaziile în care un artist adevărat a mers mai departe din decizia juraţilor, de cele mai multe ori ei alegând pe cineva care e doar un solist bun, uitând şi de natura artistică a reprezentaţiei, de charismă, de efectul psihologic al personajului...trăsături pe care doar publicul le poate evidenţia obiectiv. Nimic nu mă face să cred că şi anul acesta va fi la fel, însă, mi-am permis să fac şi eu puţin pe juratul pe blogul meu.
Anul acesta sunt melodii foarte slabe participante la Eurovision. O să le prezint pe fiecare în parte iar apoi o să fac şi eu un top al melodiilor pe care le consider cele mai potrivite, precum şi o anticipare a celor ce, cred eu, din păcate, că vor câştiga.

PS: dacă doreşti să asculţi melodia, înainte de a da play clipului dezactivează muzica de fundal a blogului

Razvan Krivack - Jack Pott


      Teoretic e o melodie bine compusă. Se înscrie într-un rock classic cu influențe new wave, însă melodia e mult prea lentă și mult prea plată, în ciuda "floricelelor" pe care încearcă să le facă Krivach. În niciun caz nu are șanse la Eurovision, dar e de remarcat că e un rock bun cum rar se mai cântă în România. Cred că nu are nicio șansă la preselecția românească întrucât nu are deloc notorietate artistul, poate șansa lui să fie în mâinlie juriului, însă, în niciun caz nu va câștiga preselecția, ceea ce e un lucru bun, pentru că, deși cântă muzică bună, n-ar fi avut nicio șansă la Eurovision

Luminița Anghel, Tony Tomas, Adrian Piper - Save their lives


Melodia merge pe principiul că dacă aduni mulți dinăia buni și îi pui să cânte, orice ar cânta, au succes. Din păcate melodia nu pune în valoare nici capacitățile vocale senzaționale ale Luminiței Anghel, nici genialul timbru country ale lui lui Tămaș. Melodia nu e cine știe ce, nici ca mesaj, nici ca și compoziție. Cu toate acestea, având în vedere numele implicate în acest proiect muzical, sunt sigur că vor obține destul de multe voturi și probabil au cele mai mari șanse să câștige, din păcate.. În orice caz, la Eurovision vor fi un fel de Monica Anghel și Marcel Pavel, deci vom fi primii din coadă. Nu e genul de muzică cerută pe piața europeană, și nici genul de cântec reprezentativ pentru Eurovision.

Paula Seling & Ovi - Playing with fire


Îmi place ideea de duel al pianelor. Îmi place background-ul melodiei. Versurile nu sunt cine știe ce, dar melodia e "cachy", refrenul este ușor de reținut, iar stilul pop - house e destul de antrenant. E o melodie bine construită pentru radio și dacă ar fi bine promovată ar putea ajunge un hit cu adevărat. Ar avea șanse mari la Eurovision, pentru că e altfel, are și ceva special în ceea ce privește solo-urile de pian. Din păcate cred că Paula Seling nu va fi prea mult votată de publicul românesc,așa că nu văd a avea șanse foarte mari la câștigarea preselecției, deși aceasta este una din melodiile c[reia eu unui îi dau șanse la Oslo.


Dalma - I'm running    


Îmi place mult de Dalma, atât vocal cât mai ales felul de a cânta în engleză. Are o pronunție aparte și o intonațíe foarte plăcută atunci când cântă în engleză. Din păcate melodia e foarte plată și nu-i accentuează deloc calitățile muzicale. Aș fi preferat să cânte o melodie compusă de Moga, se pare că rămâne unul din puținii care știe să scoată în evidență calitățile unui artist. Din păcate melodia nu are nimic, e mai mult decât comună, poate doar faptul că e ușor de reținut ca și refren, dar nu are nimic special deci cu siguranță nu va trece de preselecție, cu atât mai puțin să ajungă în Norvegia.
                                                           
Alexandra Ungureanu - Crazy


Mi se pare o melodie cât de cât bună comparativ cu celelalte. Îmi place stilul Alexandrei Ungureanu și felul în care cântă gen Dido. Nu-mi place faptul că melodia nu are nimic special care s-o facă a fi perfectă. Însă având în vedere celealte melodii, cred ca ar fi o alegere destul de bună pentru Eurovision. Melodia ar prinde la radio, ar fi usor de promovat, ar trebui gândit însa un show special care s-o facă să fie votată pentru că Alexandra Ungureanu are mari probleme la partea de prezență scenică. Deși are un stil muzical mai "american", și e mai greu suitabilă pentru Europa, e posibil să aibe șanse. Trebuie doar să treacă de preselecție.


Pasager - Running out of Time


Cred că ar trebui să emigreze în America. Au un stil tipic rockului american, gen U2, sau mai nou, Hider, Nickleback. Plus ca vocea solistului e special mulată pe un hard rock comercial și ar face senzație în State. Europa însă e prea puțin animată de acest gen muzical. Melodia e bună, dar nu are sanse la Eurovisionul mare. Judecând însă și după multitudinea de maneliști care se vor simți nevoiți să voteze la preselectie, va fi foarte greu pentru formație să obțină un loc bun. Însa, cum am spus, bine ar face să emigreze. Chiar sunt talentati oamenii, și Romania e mult prea redusă ca să aprecieze un astfel de gen muzical. Deci da pentru ei, nu pentru Eurovision...


Lora & Sonny Flame - Come Along


O îmbinare stupidă între un raggae a la Sean Paul și niște ritmuri tradiționale românești care sunt combinate într-un kitsch de exceptie. Sper să vadă asta și publicul, deși, judecând după subspecia celor care vor vota, mă îndoiesc...ar fi stupid să ia macar un vot o astfel de pseudo-creatie. Unde nu mai pui că și raggae-ul ăla trebuie făcut într-un anumit fel, nenea ălă care se pretinde a fi mare raggaetonner, mai are foarte muuult de muncă...Cred că marley se răscolește în mormânt


PS: Știu că raggae-ul a evoluat mult de la Marley, și îmi place stilul lui Sean Paul de exemplu. Dar ce am ascultat aici e sub orice critică...

 Hotel FM - Come as one


Voce bună, melodie frumoasă, lentă, bine compusă, background muzical frumos orchestrat, nicio șansă la Eurovision pentru că e mult prea plată și e greu de promovat, nu are nimic special care să atragă, e greu de fredonat....deci, no chance...

Zero - Lay me down

Mie imi place mult formatia asta. Soft rockul melodiei e foarte fain și plăcut. E o melodie de radio, usor de promovat, plăcuta, un mesaj frumos, bine cântată in engleză. E probabil puțin prea plată și nu are nimic care sa te facă să zici This is the one, dar are un stil asemănător cu rockul englezesc, rock foarte popular în Europa(vezi Cold Play), deci, cred că ar avea mari șanse să prinda la publicul Eurovision, plus că ar fi și usor de promovat fiind o melodie de radio. Cred că Zero are și notorietate, și e posibil să fie votată și chiar să obțină un punctaj bun la în preselecție. PRobabil juriul va fi cel care o va desființa, din păcate, ca de obicei. Cu toate astea se vede că lipsește Moga și aici.


Lucia Dumitrescu - See you in heaven
 

WTF?:-|... de ceeeee?
Am identificat următoarele probleme ale melodiei:
- Michael Jackson cânta pop-rock, și dacă vrei să-i faci un tribute nu face un dance
- melodia e compusă din părticele ale melodiilor lui Michael Jackson, dar sunt combinate destul de prost
- melodia e într-un stil invechit, se vede că e compusă de Mircea Romcescu
- engleza e foarte de cacao
- sunt fan Michael Jackson de la 2 ani, și urăsc tributele de rahat...trebuie doar să dai search pe youtube, MJ tribute, și o să găsești mii de tribute adevărate cântate cu stil...păcat, îmi plăcea Lucia Dumitrescu
Overall, cred că ar avea șanse doar pentru că e ceva diferit și pentru că valorifică moartea lui MJ. Însă, oricum, șansele ar fi foarte mici. E mai mult o bătaie de joc decât un tribute bun...păcat:(

Paula seling & Kamara - It's not too late


Mie îmi place melodia. E într-un stil gen "Cherish the love""(Pappa Bear), dar rappul frantusesc îi dă un iz aparte și face melodia specială. Îmi place cum sună precum și versurileși felul în care este compusă, inclusiv acutele ridicate ale Paulei Seling și cred că ar avea șanse la Eurovisionul mare, dar sigur nu va trece de preselecție.



Lulu & the Puppets - Searching for Perfect Emotion


Se pare că avem și noi un Taylor Hicks. Are o voce puternică, și îmi place mult faptulcă melodia este foarte antrenantă, precum și felul de a o interpreta în forță. Nu am auzit astfel de soliști în România până acum, și mă bucur că am descoperit unul. Versurile sunt bune și refrenul este ușor de reținut. Poate că ar avea șanse la Eurovisionul mare, dar lipsa de notorietate în Romania va face foarte greu să treacă de preselecție...


Anda Adam & Conect-r - Surrender
Un kitsch mai mare chiar ca si Lora & Sonny Flame - Come Along...voce de cacao, raggae de cacao, engleza de cacao, melodie de cacao, prezență scenică pițiponcesc-kitschoasă...nu stiu cum a ajuns așa ceva în finală...
PS:(to AA) măcar dacă te îmraci așa pe scenă, învață să dansezi...
PS:(to CR) învață să cânți

Tina G. - Love is war


 Poate cea mai promovată melodie de până acum. Are un stil emo mai house-at, nu sună rău melodia dar am o impresie vagă că e o melodie semi-plagiată. În orice caz melodia sună bine și e altfel. Până și solista, Tina, e altfel, are stil fără să fie kitschoasă, are un fel de a fi aparte, și pare foarte naturală pe scenă. Ar putea să prindă la Eurovisionul mare, si cred că are șanse mari să treacă de preselecție, cel puțin de votul publicului. Juriul ca de obicei va lua decizia finală, și ca de obicei va lua o decizie total gresită și bazata pe niște vechi nepotisme...


Alexa - Baby


 Mie imi plăcea mult Alexa de la Megastar. În cazul de fața melodia e mult prea de baștină, în sensul de comună, plus ca mi se pare că sunt breșe mari în pronunția în engleză a Alexei. Mi-ar părea bine pentru ea să obțină un punctaj bun, dar melodia nu merită să meargă la Eurovision, pentru ca nu prea are nimic special...e mult prea repetitivă și plată...iar mesajul e irelevant conturat și versurile sunt proaste.
Cătălin Josan - Around Around


Iar mi-e dor de Moga. Dacă melodia ar fi fost mai bine compusă, ar fi avut șanse mari, pentru ca Josan e un solist bun. Nu mi se pare deloc potrivită îmbinarea între stilul Ricky martin(gen She bangs) și acordurile de horă românească...

TOPUL MEU:

1. Paula Seling& Ovi - Playing with fire
2. Zero - Lay me down
3. Tina G. - Love is war
4. Lulu & the Puppets - Searching for Perfect Emotion
5. Alexandra Ungureanu - Crazy
6. Luminţa Anghel, Tony Tomas, Adrian Piper - Save their Lives
7. Paula Seling & Kamara - Its not too late
8. Pasager - Running out of Time

9. Cătălin Josan - Around Around
10. Razvan Krivack - Jack Pott
11. Alexa - Baby
12. Hotel FM - Come as one
13. Dalma - Im running
---Lora & Sonny Flame - Come Along
---Lucia Dumitrescu - See you in heaven
---Anda Adam & Conect-r - Surrender


Din păcate topul meu e iluzoriu şi imposibil practic. În relaitate, din păcate, cred că va fi următorul clasament:

1. Luminţa Anghel, Tony Tomas, Adrian Piper - Save their Lives
2. Razvan Krivack - Jack Pott
3. Alexandra Ungureanu - Crazy
4. Tina G. - Love is war
5. Paula Seling& Ovi - Playing with fire
6. Anda Adam & Conect-r - Surrender
7. Paula Seling & Kamara - Its not too late
8. Zero - Lay me down
9. Cătălin Josan - Around Around
10. Dalma - Im running
11. Lulu & the Puppets - Searching for Perfect Emotion
12. Lora & Sonny Flame - Come Along
13. Lucia Dumitrescu - See you in heaven
14.  Pasager - Running out of Time
15. Alexa - Baby
16. Hotel FM - Come as one



Voi reveni după concurs să văd dacă am avut dreptate:). Sper totuşi să câştige cei care merită şi care au o şansă la Oslo. Şi mai sper ca de data asta juriul să nu mai strice cu subiectivismul lui părerea obiectivă a publicului.

UPDATE: Se pare că până la urmă a ieșit cine îmi doream și eu să iasă. Mă bucur. Sper să facă o figură bună la Oslo. În orice caz, ceva mai bun de atât nu aveam de unde să trimitem, așa că măcar știm că am făcut cea mai bună alegere în condițile date:)