L aic mă nasc în cuşcă, un simplu prizonier,
I zbesc cu neputinţă zăbrelele de fier
B at să mi se deschidă, să pot să ies afară
E xilul înăuntru, robia, mă doboară.
R ănit, fără scăpare, şi obosit să ţip
T ai din fiinţa mea şi îmi cioplesc un chip !
A ccept că am trăit doar pentru un concept
T ot irosindu-mi viaţa al morţii sunt adept.
E liberat cu voie sunt suspendat în rit
A h! Cât mi-e dor de cuşca în care am trăit!
... nu există!
