RSS

joi, 28 ianuarie 2010

Ce-as?


AM
Aud cum ticăie, la început nu mi-am dat seama!
Tic-tac, tic-tac, tic-tac îmi sacadează teama!
Mă simt ameninţat dar nu găsesc motivul,
Căci orologiul fiinţei schiţează portativul,
Răsună efemer în note mult prea grave,
Ce-mi zămislesc în suflet gânduri bolnave.

Simt cum parcă s-a oprit, dar iarăşi se-nfiripă!
Din cap şi până-n glezne mă năpădeşte frică,
Nu ştiu ce mă aşteapă, iar ritmul infernal
Vibrează în urechi instinctul meu carnal.
Nu pot să controlez fiinţa ce am fost
nici sufletul nu-i viu, se-afundă în anost!

PM
Aş vrea să pot dormi dar zgomotul lezează,
Propagă-n trup şi gânduri idei ce deranjează,
Aş vrea să pot să-ntorc iar chipul către Tată,
Dar gâtul îmi e frânt de-a timpului săgeată!
Sunt imobilizat în spaţiul fără miez
Care mă torturează cu picături din Crez!

Acum chiar nu mai simt, ascult ritmul inert.
Cu ochii mari şi grei şi inima-n deşert,
Privesc cu neputinţă spre cerul vieţii mele
Unde subit apar lumini pure din stele!
Zâmbesc spre bolta grea cu chipul meu murdar
Şi mă ridic condus de Marşul Funerar…

OM
+Aprinde-mi lumanarea!!!+