Mama, necăjită, suspină,
Pierderea lui o mistuie complet.
Sufletu-i e prins, e mort fără vreo vină.
Și simte cum iubirea maternă,
Devine brusc,
REGRET.
Mama, necăjită, plânge,
Lacrimi îi curg încet şi se preling pe el,
Îi curăţă faţa cu picături din suflet,
La piept încet îl strânge,
Spunându-i,
„Nu E DREPT!”
Mama, necăjită, suferă,
Secată e de lacrimi şi-uscată de durere,
Fără vreun rost în viaţă, visul i se spulberă,
Căci idealul ei suprem e mort.
„De ce-aş mai vrea să mai trăiesc?”
„MAI BINE PLEC!”
MAMA ÎŞI ALINĂ NECAZUL.
