RSS

joi, 28 ianuarie 2010

"Denisa – După nori apare soarele"



“După nor apare soarele
După nor vine si binele
Doar tu Doamne cu puterea ta
Viaţa mi-o mai poţi schimba

2x Amară eşti viaţă
Amară şi trecatoare
Eşti ca vremea trecătoare
Azi e nor si mâine soare

2x Cel mai rău e-n viaţă
Să trăieşti doar cu speranţa
Să traieşti de azi pe mâine
Că poate-ţi va fi mai bine

2x Doamne ce ai cu mine
Parcă am dat cu pietre-n tine
De ce mă chinui mereu
Zi de zi îmi e mai greu.


Înainte de a începe un comentariu literar asupra unei capodopere cum este “piesa de mai sus” aş vrea să menţionez că pe site-ul de pe care am procurat aceste versuri (http://versuri-manele.blogspot.com/ ) existau câteva greşeli ortografice şi ortoepice naturale având în vedere natura creaţiei şi rasa scriitorului, motiv pentru care mi-am permis să le corectez pentru a nu-mi păta blogul cu dovezile de precaritate intelectuală a unor venerabili “culegători de folclor”.

Poezia începe brusc cu imaginea antagonică a celor două stări naturale fundamentale ale boltei cereşti, norul, simbol al realităţii, al umanităţii, al sensibilităţii afectiv-emoţionale specifică lumii pământeşti, şi soarele, simbol al nemuririi universale, al divinităţii absolute, al puterii demiurgice ce introduce starea eului liric din cel de-al doilea vers, căci “după nor vine şi binele”. Ideea de apartenenţă sentimentală la ideea de bine sugerată în acest vers ne duce cu gândul la autosatisfacţia eului ce îşi acceptă soarta întrucât viaţa sa este doar un izvor ce curge din inima universului, a cosmosului, adică a punctului creator. Acest pansée este inspirat din filosofia indiană dar şi de la Eminescu, însă este îmbrăcat într-o simplitate pătrunzătoare ce-i conferă naturaleţe şi actualitate pentru zilele noastre. Următorul vers vine să tulbure starea de reflectare sentimentală a eului, printr-o declamaţie emfatică, afectată, dar cu un iz de încredere şi speranţă în divinitate şi în puterea sa, căci “doar tu Doamne cu puterea ta,viaţa mi-o mai poţi schimba”. Folosirea fără majuscule a pronumelui personal la persoana a 2-a singular “tu” sugerează însă neîncrederea, deziluzia, deznădejdea eului, sentiment ce vine în contradicţie cu ideea de convingere şi speranţă, opusul ireductibil având rolul de a accentua şi mai mult trăirile interioare contradictorii ale poetului.

Următoarea strofă este o invocaţie retorică de inspiraţie populară, în care poetul se adresează vieţii, şi implicit Demiurgului, acuzându-i efemeritatea şi chinul ce îl provoacă. Epitetele “amară” şi “trecătoare” de o consonanţă colosală introduc starea de deznădejde şi accentuează apeplisia, exasperarea eului liric. Comparaţia “eşti ca vremea trecătoare” precum şi repetiţia atributului evocator “trecătoare” (care are menirea de a asigura şi rima conferind muzicalitate) sunt două metode prin care eul liric se defulează, explodează prefigurând astfel stările lui viitoare. Apare din nou aceeaşi imagine antagonică prezentă şi în prima strofă în care se face referire la cele două arme divine, soarele şi norul, arme ce capătă aici conotaţii sentimentale, sugerand cele două forme de existenţă spirituală fundamentale, binele şi răul, precum şi bucuria şi deznădejdea.

Strofa a treia este de departe cea mai sugestivă dintre cele patru, înglobând întregile trăiri afective ale eului într-un conglomerat artistic de mare rafinament. Poetul prezintă viziunea proprie asupra răului , şi anume existenţa doar cu nădejdea unei zile mai bune, cu speranţa că “mâine va fi mai bine”. El vede în această speranţă inutilitatea proprie, micimea individualităţii prins în mrejele unei divinităţi aparente, ce-i conferă stabilitate fizică, dar nu şi emoţională, determinându-l pe poet să renunţe la ultimele sale speranţe şi să acţioneze, să întreprindă fizic o acţiune care să-i dea speranţa unei zile de mâine mai bune “că poate-ţi va fi mai bine”. De remarcat este şi repetiţia verbului la modul conjunctiv prezent persoana a treia singular “să trăieşti” care vine să completeze şi mai pronunţat imaginea destabilizatoare a eului prăbuşit în abisul propriilor imposibilităţi.

Ultima strofă vine să încheie ciclul divin-uman printr-o altă referire la zeitate raportată la propriile sentimente. Poetul invocă Creatorul acuzându-l că-i atentează menirea, că îl distruge emoţional, vocativul “Doamne” şi întrebarea plină de amărăciune şi neputinţă “ce ai cu mine” fiind modurile prin care se realizează această conexiune sublimă între zeu şi creaţia sa. Eul liric suferă un crescendo emoţional care îl determină să-şi acuze Tatăl pentru chinurile pe care le suportă şi pentru că viaţa lui se îndreaptă spre un nimic efemer(zi de zi îmi e mai greu”).Motivaţia pe care şi-o autoinduce poetul este de inspiraţie biblică, survenind din Noul Testament în care Maria Magdalena a fost salvată de Iisus de la execuţia publică cu pietre. Aici poetul este cel care blamează universalitatea şi divinitatea, atitudinea lor de dispreţ fiind comparată cu aceea a unui om mâniat pentru că ”am dat cu pietre în tine”. Prin urmare poetul nu se conformează într-un final cu propria inutilitate ci se dezice de divinitate considerând că nu i-au fost ascultate rugile, şi îşi continuă viaţa pe calea întunecată a sa.

Poezia este dovada supremă a deznădejdei în faţa imanenţei universale, arătând totodată motivele pentru care omul îşi întoarce faţa de la Dumnezeu căutând să-şi facă dreptate singur şi dezicându-se de apartenenţele sale spirituale.

8 gânduri:

Anonim spunea...

super tare ca esti antimanele ..cred ca toata lumea e ..dar com^on ..sa faci comentariu pe tema asta!!! sunt multi altii care merita "descifrati".S-ar putea ca unii sa aiba nevoie sa inteleaga ce zice Bacovia ,for example!
Sincer,cred ca e o piedere de timp.

Oani spunea...

da, il aprob pe anonim. mai bine descifreaza-l pe bacovia si lasa manelistii in pace. sunt ei saracii destul de prost vazuti, nu cred ca le mai trebuie.
mereu am stat si m-am gandit...cum unei persoane fiindca nu ii plac manelele aduce tot felul de injurii la adresa lor si ii jicnesc cu orice ocazie ar trebuii si eu atunci cand vad pe strada o persoana care nu-mi place fata ei sau bluza pe care o poarta, sa ma duc sa-i dau un pumn in nas? serios nu inteleg...lasati mai oamenii sa traiasca..asa cum sunt..sunt oameni...

Unknown spunea...

1. Nu văd unde ai observat tu că aș încerca să-l descifrez pe Bacovia. Nici măcar nu e un poet așa criptic ca să mă facă să fac asta. Singurul lucru pe care îl fac este acela de a mă descifra pe mine, prin intermediul altora.
2. Nu sunt atât de proști văzuți pe cât crezi tu. Cu prima parte ai dreptate, sunt proști. Dacă aș trece cu vederea un morav social cum e cel al pregnanței prostiei manelistice, nu aș mai fi eu...Eu vreau, tind și încerc să schimb oameni...Nu știu câți dintre ei sunt schimbați de ceea ce fac eu, dar îmi fac datoria de a încerca. Maneaua&Co reprezintă unul din cei mai mari viruși ai societății noastre și ne distruge valorile în fiecare zi. Uite, tu îmi vorbeai despre Fernando de la Caransebeș, pe care îl cunoști de la televizor...prin urmare un manelist prost, lipsit de talent și total inutil promovat face parte din cunoștințele tale generale. Te întreb, de Ariana Arcu ai auzit vreodată?...și, după ce vei căuta pe google și poate vei găsi, atunci vei vedea poate, de ce scriu așa cum scriu...până nu începem să combatem prostia și superficialitatea și până nu începem să ne schimbăm și să promovâm adevăratele valori, vom fi în aceeași nimicnicie în care am fost și până acum...așa că, eu, ca tânăr mai mult sau mai puțin responsabil, așa simt că trebuie să mă exprim...
3. Dacă respectivele specimene ar fi oameni s-ar comporta ca atare. Eu am un mare respect pentru cuvântul OM, și dacă vei răsfoi blogul meu vei vedea asta...nu oricine s-a născut cu premizele biologice umane poate fi considerat OM....trebuie să respecte anumite principii pentru a se ridica la respectivul rang
4. Scuze dacă te-au lezat gândurile mele așternute în acest blog. Mă doare, într-un fel, că te-au atras mai mult cele destructive și care își doresc să desființeze non-valori, decât cele constructive...mi-ar fi plăcut să-mi critici și una din poezii...dar...fiecare are felul lui de a fi și de a acționa...prin asta ne definim ca indivizi unici.

Oani spunea...

nu pot sa-ti critic poeziile, literatura nu este tocmai punctul meu forte. nu mi-a placut niciodata. ti-am citit din poezii dar m-am limitat doar la a-mi spune mie "e draguta, are talent". mai mult de atat....nu stiu ce sa spun. m-am orientat mai mult pe partea de pareri, experiente, trairi care chiar sunt interesante, cel putin pe mine astea ma atrag....

Unknown spunea...

Poeziile sunt trăiri și experiențe...dar am înțeles, nu-ți plac...ce nu am înțeles este de ce ai identificat mai multe trăiri și păreri în satira manelelor decât în alte articole...dar poate că și eu, șa fel cum ai mărturisit și tu mai sus, sunt limitat...

Oani spunea...

am inceput si eu cu ceea ce cunosc mai bine. ce'i drept sunt multe articole aici care depasesc orizontul meu si prefer sa nu comentez la ceea ce nu stiu si nu ma pricep.

Unknown spunea...

Am înțeles...n-am vrut să fiu malițios:). Îmi cer scuze dacă așa a părut!:)

Oani spunea...

se accepta :)):))

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu