RSS

joi, 28 ianuarie 2010

Of viața mea (scrisoare inutilă)


Da! Te-am văzut! Dar doar atât, nu m-am apropiat!
Puţeai mai rău decât un câine nespălat,
Libidinos te fandoseai în propria duhneală
Ce puhoia spoind a chipului cocleală.
Mâncai rudimentar cu mâinile-n vomat
Cu degetele şui mânjite de rahat
Luai, animale, carnea şi o bagai în rât
Şi ca un domn ai râgâit frumos…ne-ai omorât!
Şi ce te-a ars pe tine-n capul ăla gol,
C-ai început să scoţi cuvinte din alcool
Şi să ne povesteşti poveşti ce nu au rost.
Ce ai făcut tu, bre, când erai şi mai prost.
Vorbeai perfect româna de mahala imoasă,
Şi sfertodoct erai…vroiam să plec acasă!
Priveam la tine drept cu nasul protejat
Că nu credeam să văd aşa descreierat.
Apoi te-ai ridicat, mai bine stăteai jos…
Ai vrut să demonstrezi că ești şi băşinos?
Te-ai ridicat şi-ai zis: “Să punem muzici bune!”
Doar nu credeai ca Lennon, normal, manea, Minune!
Şi-ai început uşor să-ţi balansezi bostanul,
Să strigi în gura mare că tu eşti barosanul
Dar de mă-ntrebi pe mine ţi-aş spune scurt şi clar
Că nu eşti cel mai tare, homar crepuscular!
Şi dai din dos, din mâini, te mişti în ritm cu Guţă,
Doar că tu n-ai mustață, ai parul pe ruscuţă,
În rest semeni leit, eşti prost te crezi deştept,
Nu ai un vânt în cap dar eşti Preaînţelept.
Erai prea maculat! Dar, ce? Aşa se poartă.
Ce am făcut eu, Doamne, să merit astă soartă?
Să îl invit în casă pe neanderthalian
Şi să-mi împută totul, de jos până-n tavan?
Dar in final, of Doamne, te-ai hotărât să pleci,
Ai spus “Papa la fraieri!” şi te întorci în beci,
Dar ce-mi apare-n faţă, ce mai eroziune
În pantaloni tăi de-atâta ‘mpuţiciune.

Acuma c-ai plecat parcă mă simt mai bine,
Dezinfectez cu zile putoarea ce-ai lăsat,
Mirosul ăsta fain, ce nu l-ai luat cu tine,
Mi-a omorât instant gândacii de sub pat.
Şi-ţi scriu aceste rânduri cu stimă şi respect
Pentru aceia care suportă un infect
Te rog frumos, din suflet, să nu mă vizitezi,
Şi nici să treci prea-aproape că m-anesteziezi.
Sper că citeşti acum, sau am uitat…Nu ştii!!!
Cine m-a pus pe mine să scriu versuri pustii
Pe-o foaie mult prea albă pentru un cimpanzeu
Ce va sfârşi murdară la tine in veceu…

4 gânduri:

Laura spunea...

Perfecta caracterizare a unui cocalar!Traiam printre ei...Sa speram ca nu-i nimic contagios :))

Anonim spunea...

homar crepuscular :))))))) cat de amuzanta poate fi poezia asta.......... super tare frate! :))

vyo spunea...

radem, glumim, dar e trist fenomenul asta. pe cand o postare noua?:P

Unknown spunea...

se pare ca acum de-abia am mai reusit sa postez ceva...sper sa fiu mai activ de acum incolo:)

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu